Eurodeputaţii de extremă dreapta vor câștiga mai multe locuri decât PPE în următorul Parlament European, sugerează sondajele

Eurodeputaţii de extremă dreapta vor câștiga mai multe locuri decât PPE în următorul Parlament European, sugerează sondajele

După alegerile de săptămâna viitoare, deputaţii europeni din partidele de extremă dreapta par să fie mai numeroşi decât cei din Partidul Popular European, de centru-dreapta, din care provine preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sugerează în prezent sondajele, potrivit POLITICO, citată de News.ro.

Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că PPE va fi învins şi se va afla pe locul al doilea, întrucât partidele de extremă dreapta, fragmentate, vor fi aproape sigur incapabile să se unească într-un singur grup politic.

Situaţia reflectă totuşi deplasarea Europei spre dreapta şi va aduce o nouă complexitate politică în viitorul Parlament European.

Potrivit unei proiecţii POLITICO Poll of Polls (Sondajul sondajelor) despre viitoarea legislatură, PPE ar câştiga 170 de locuri, dacă alegerile ar avea loc acum.

Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) şi Identitate şi Democraţie (ID) – principalele două grupări ale dreptei conservatoare – sunt pe cale să obţină un total de 144 de locuri.

Însă mai sunt şi alte partide care nu fac parte din aceste grupuri politice, precum Alternativa pentru Germania, care ar urma să obţină 16 locuri, şi Fidesz al premierului ungar Viktor Orbán, care ar urma să obţină 10 locuri.

Reconquête, partidul lui Eric Zemmour din Franţa, este cotat cu cinci locuri, Konfederacja din Polonia cu şase şi partidul pro-Kremlin Renaştere din Bulgaria cu trei. Astfel, proiecţia europarlamentarilor de extremă dreapta ajunge la 184.

Cum se vor coagula aceşti eurodeputaţi de extremă dreapta după alegeri încă nu este clar.

Meloni, deschisă să coopereze cu orice partid de dreapta

Marine Le Pen din Franţa (Rassemblement national, RN) a curtat-o pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, pentru a forma un supergrup de extremă dreapta în Parlament şi a deveni una dintre cele mai importante familii politice din Europa.

Se preconizează că RN va deveni principalul partid naţional din grupul ID, în timp ce Fraţii Italiei, formaţiunea lui Meloni, sunt pe cale să devină cel mai mare partid naţional din ECR.

Meloni a declarat că este deschisă să coopereze cu orice partid de dreapta, dar a primit şi o ofertă de a face echipă cu PPE-ul Ursulei von der Leyen.

Chiar săptămâna trecută, Alternativa pentru Germania a fost dată afară din ID cu mare tam-tam.

La rândul lor, membrii ECR pro-Ucraina s-au împotrivit ideii ca Fidesz-ul lui Orbán să se alăture grupului lor. Alţii, precum Noua Alianţă Flamandă din Belgia, puseseră deja sub semnul întrebării apartenenţa partidului maghiar la ECR.

Grupurile ID şi ECR sunt chiar şi acum departe de a fi un bloc monolitic, membrii acestora votând frecvent împotriva majorităţii, ceea ce subliniază faptul că nu se poate aştepta ca grupurile ale căror partide membre sunt definite de interese naţionale şi suveranitate să voteze împreună în orice problemă.

În schimb, preşedintele RN, Jordan Bardella, care conduce în sondajele din Franţa, a declarat că speră să obţină o „minoritate de blocare” în anumite dosare.