Fabrica din România care vrea să spargă toate importurile. Face produse de top pe care le exportă în toată Europa

Fabrica din România care vrea să spargă toate importurile. Face produse de top pe care le exportă în toată Europa

Fabrica din România care promite să spargă importurile, pregătindu-se o investiție de amploare, în valoare de 100 de milioane de euro. În ce județ va fi deschisă și ce se va construi aici? Se vor face angajări masive.

Fabrica din România unde se vor realiza produse care vor fi exportate în toată UE

Țara noastră se află pe harta investitorilor importanți din întreaga lume, de câțiva ani, iar acum o nouă fabrică se va construi în municipiul Buzău. Turcii de la Doğan Jeotermal Group au în plan această investiție majoră, estimată la 100 de milioane de euro.

Aici vor fi realizate țevi și conducte preizolate, destinate rețelelor de termoficare din România. Totodată, acestea vor fi livrate și în alte țări din Uniunea Europeană. Potrivit Profit.ro, investiția inițială va fi de 10 milioane de euro.

Prin urmare, ne așteptăm ca în următoarea perioadă să fie făcute angajări masive în această zonă. Pentru început, fabrica va angaja 150 de oameni, așa cum a anunțat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Numărul salariaților va crește pe măsură ce investiția va căpăta amploare.

„Pe 5 și 6 august 2024, am avut întâlniri la București și la Buzău, în vederea realizării unei investiții în industria buzoiană. Este vorba despre grupul de companii turcesc DOGAN JEOTERMAL, cu afaceri în construcții, turism și industrie. Deja a achiziționat teren și construcții în Buzău, pentru a dezvolta o fabrică de conducte preizolate. Vor fi livrate în rețelele de termoficare din România și Uniunea Europeană.

Sunt deja comandate utilaje noi de 10 milioane de euro, investiția putând ajunge în viitorii ani, la 100 de milioane de euro. Se preconizează a se angaja 150 de oameni”, a transmis primarul din Buzău, pe Facebook.

Doğan Jeotermal Group are sediul în Ankara și este cea mai mare companie din domeniul energiei geotermale din Turcia. Compania și-a început activitatea sub marca Yalçın Boru în 1997.

Țevile și conductele preizolate ale grupului ajung în peste 50 de state

Țevile și conductele preizolate, folosite în rețelele de termoficare, sunt exportate în peste 50 de state din lumea întreagă, inclusiv în România și țări importante din UE. Sursa citată menționează că hotărârea turcilor de a construi noua compania în România a fost influențată și de apariția Autostrăzii Moldovei.

În plus, investiția este binevenită, având în vedere că în urmă cu trei ani Superlit și-a oprit activitatea de producție la fabrica din Buzău. Superlit, compania din Turcia care este parte a grupului Karamanci Holding, a concediat o parte dintre angajații din Buzău.

Decizia a fost luată din cauza scăderii vânzărilor directe, a prețului ridicat al transportului și recuperării dificile a creanțelor de la clienți. De asemenea, restricțiile din pandemie au avut efecte negative privind activitatea firmei.

La vremea respectivă, producția din țara noastră a fost mutată în Turcia. În contextul respectiv, utilajele din Buzău au fost vândute, fiind menținută doar activitatea de vânzare de produse.

Please follow and like us:
Pin Share