Farul, victorie cu 2-1 în amicalul cu Unirea Slobozia. Un puști de 16 ani a adus victoria

Farul, victorie cu 2-1 în amicalul cu Unirea Slobozia. Un puști de 16 ani a adus victoria

”Marinarii” au fost lipsiți de aportul mai multor jucător plecați la loturile naționale și nu l-au avut pe banca tehnică nici pe Gică Hagi, cel care a mers în Cipru pentru a urmări reprezentativa României.

Farul – Unirea Slobozia 2-1, într-un amical disputat la Ovidiu

Cu un start de sezon sub așteptări, Farul mai are multe lucruri de pus la punct. Și, pentru a încerca să mai rezolve din probleme, a organizat un meci amical împotriva nou promovatei Unirea Slobozia.

Partida s-a desfășurat pe stadionul Central din Ovidiu, iar ”marinarii” au folosit și mulți tineri din cadrul Academiei Hagi. Acest lucru s-a văzut și în joc, deoarece la pauză a fost 1-0 pentru oaspeți, după golul înscris de Adnan Aganovic (45+1).

Farul a revenit spectaculos în partea secundă și a egalat prin fundașul Mihai Bălașa (74), iar victoria a fost adusă de un puști de doar 16 ani. Matei Berchez, care evoluează ca atacant stânga, a punctat în minutul 86.

Gică Popescu știe de unde sunt probleme Farului

Vorbind despre situația grea de la Farul, care se află pe locul 11 în clasament după disputarea a 12 etape, președintele Gică Popescu consideră că s-a greșit la transferuri, dar este convins că echipa va reuși să se califice în play-off.

”Nu este un sezon foarte bun până acum. Am mai avut astfel de începuturi de sezon proaste, dar am trecut prin aceste chestiuni, știm rezolvarea lor și ne-am echilibrat, cu trecerea timpului. Sunt convins că va fi la fel si acum.

Nu am fost inspirați când am făcut transferuri, dar la final de sezon cred că ne vom îndeplini obiectivul și vom fi în play-off. Mereu au fost echipe care au dominat la început, dar care mai apoi nu au mai rezistat presiunii.

Nu pot spune dacă U Cluj și Petrolul vor rezista, nu au mai fost acolo, ca să știu dacă vor rezista”, a declarat Gică Popescu, despre bătălia pentru un loc în play-off, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

Pentru Farul Constanța urmează două partide cruciale în lupta pentru a prinde Top 6. Trupa lui Gică Hagi urmează să joace în Giulești cu Rapid, altă formație aflată într-o criză, iar apoi primește vizita Universității Craiova.

Please follow and like us:
Pin Share