FCSB a câştigat Supercupa Elitelor U17! A învins clar Universitatea Craiova în finală

FCSB a câştigat Supercupa Elitelor U17! A învins clar Universitatea Craiova în finală

Sezon excelent la toate nivelurile pentru FCSB. Seniorii au câştigat titlul în SuperLiga după o pauză de 9 ani, iar rezultatele vin şi la echipele de tineret.

FCSB a câştigat Supercupa Elitelor U17! A învins clar Universitatea Craiova în finală

Duminică, echipa U-17 de la FCSB a câştigat Supercupa Elitelor după ce s-au impus cu 3-1 în faţa Universităţii Craiova. Confruntarea s-a disputat pe stadionul Concordia din Chiajna.

Oltenii au început mai bine meciul şi au deschis scorul în minutul 8 prin Nicuşor Stana. Jucătorul Craiovei a şutat plasat de pe linia de 16 metri şi l-a lăsat fără replică pe Matei Popa. La cabine, Universitatea Craiova a intrat în avantaj.

FCSB a revenit mult mai motivată de la cabine şi a egalat în minutul 51 prin Luca Ilie, care a tras tare la colţul scurt după ce a fost găsit excelent în careu. Roş-albaştrii au capitalizat momentul bun şi au trecut în avantaj trei minute mai târziu.

Roş-albaştrii au întors după pauză

David Popa a recuperat excelent un balon în jumătatea adversă, iar Denis Colibăşanu a plasat un şut în vinclu, fără speranţe pentru portarul oltenilor, Alexandru Glodean. Roş-albaştrii au întors scorul în 9 minute după pauză.

Tabela a fost închisă de David Popa, în minutul 66. Atacantul roş-albaştrilor a şutat plasat de pe linia de 16 metri şi a adus liniştea în tabăra FCSB-ului. Astfel, echipa lui Ionuţ Ilie îşi trece în palmres şi Supercupa.

Jucătorul finalei a fost desemnat Mihai Toma. Mijlocaşul în vârstă de 17 ani a bifat şi două prezenţe în echipa mare a roş-albaştrilor, având şi el o medalie de campion cu echipa lui Elias Charalambous.

Al treilea trofeu pentru FCSB U-17

Este al treilea trofeu obţinut de FCSB U-17 în acest sezon. A câştigat finala Ligii Elitelor cu 7-6, după executarea loviturilor de departajare cu Universitatea Craiova şi a bătut cu 1-0 Farul Constanţa în finala Cupei Elitelor.

Secvenţă din Supercupa Elitelor. Sursa: sportpictures.eu

Echipele în Supercupa Elitelor:

FCSB (4-3-3): 1. Matei Popa – 22. Silviu Șoșu, 33. Răzvan Pană, 4. Matei Manolache, 17. Ricardo Pădurariu – 10. Robert Necșulescu, 26. Matyas Laszlo-cpt., 30. Mihai Toma – 25. David Popa, 9. Luca Ilie, 11. Denis Colibășanu. Antrenor: Ionuț Ilie. Rezerve: 32. Marc Rădulescu – 7. Andrei Gogescu, 8. Daniel Panait, 19. Nicolas Costache, 21. Vasile Tătaru, 23. Răzvan Ianculescu, 28. Raul Alecsandroaie, 77. Andrei Roșu, 98. Denis Ciocîrlan

Universitatea Craiova (4-3-3): 22. Alexandru Glodean – 14. Mario Pancu, 6. Alberto Mițaru, 5. Bogdan Bușe-cpt., 2. Alberto Tică – 8. Nicușor Stana, 19. Robert Ristoiu, 10. Robert Chifa – 20. Florin Bușa, 9. Teodor Luța, 7. Dragoș Găină. Antrenor: Ștefan Florescu. Rezerve: 1. Matei Vancea – 4. Rareș Vozaru, 11. Constantin Ciolacu, 13. Eric Călugărescu, 15. Mihai Băloi, 16. Luca Screciu, 17. Alexandru Burlacu, 18. Mario Mitriță