”FCSB a fost dezavantajată!” Adrian Porumboiu a pus tunurile pe arbitru după victoria roș-albaștrilor cu PAOK: ”A fost fault la Olaru!”

”FCSB a fost dezavantajată!” Adrian Porumboiu a pus tunurile pe arbitru după victoria roș-albaștrilor cu PAOK: ”A fost fault la Olaru!”

Căpitanul FCSB a fost eliminat în repriza a doua a meciului câștigat în deplasare cu PAOK Salonic, după ce a făcut un henț la mijlocul terenului în momentul în care a căzut dintr-un duel cu un adversar.

Adrian Porumboiu, verdict clar după ce arbitrul l-a eliminat pe Olaru

Intrat prin telefon la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, fostul mare arbitru Adrian Porumboiu a precizat faptul că Darius Olaru nu trebuia eliminat la faza respectivă și consideră că ”centralul” german Sascha Stegemann a luat o decizie eronată.

”O impresie generală din punctul meu de vedere este că a încercat să fie cât mai exact. Și n-am putea să spunem că până la faza cu Olaru au fost faze în care a dezavantajat echipa Steaua (n.r. – FCSB), ar fi incorect.

Dar, cu atâta scrupulozitate a interpretat toate fazele, mai puțin cea cu Olaru în care dacă era atent vedea că prima dată a fost un fault la Olaru, a continuat, a ajuns jos. Acel henț pe care l-a făcut căzând nu a fost o fază, nu oprea un atac. După părerea mea e o greșeală. Greșit, greșit, greșit.

Prima dată a greșit arbitrul, pe urmă, dacă vedeți faza, Olaru a avut un atac prelungit, a continuat, s-a întors. Era într-o stare de extenuare ca și efort fizic, dar avut atâtea posibilități să joace mingea altfel decât s-a întâmplat nefericit să se întoarcă, să se răsucească și apoi să cadă cu mâna mingea”, a declarat Porumboiu.

Și Olaru are partea lui de vină la faza eliminării

”În contextul jocului și al deciziilor pe care le-a luat pe toată durata partidei mi s-a părut anapoda decizia arbitrului acolo. El trebuie să vadă că nu orice henț are intenția de a opri o fază de atac. El vine după niște faulturi care au fost succesive, l-au ținut, s-au și ținut, au fost reciproce.

Olaru era în posesia balonului, deci el nu avea de gând să faulteze sau să joace mingea cu mâna. S-au împins, l-a împins, s-au ținut. Niciodată nu se dă al doilea galben acolo. Nu e o fază clară de galben. A mai interpretat câteva faze și în favoarea Stelei (n.r. – FCSB), tot la fel niște faulturi mărunte pe care nu le-a dat și altele pe care le-a dat.

În linii mari, exceptând această fază cu Olaru, nu te poate duce gândul că arbitrase cu câteva zile un meci din campionatul grec și ar fi rămas mai mult acolo în Grecia decât ar fi fost normal. Una peste alta, s-a străduit. E o greșeală care din punctul meu de vedere nu trebuia să se producă.

Vedeți și la Olaru, un jucător de mare valoare nu se duce… s-a băgat acolo între ei. Era 1-0, putea să găsească orice altă rezolvare, el s-a întors dintr-o fază în care era perpendicular pe poartă. Jucătorul grec l-a jenat, un fault pe care putea să-l dea. O busculadă reciprocă, dar nu e de galben”, a mai spus Adrian Porumboiu, la FANATIK SUPERLIGA.

Verdictul lui Porumboiu în cazul eliminării lui Olaru

Please follow and like us:
Pin Share