Femeia de 60 de ani care a vrut să câștige Miss Argentina și să participe la Miss Univers a pierdut concursul. Ce premiu a obținut

Femeia de 60 de ani care a vrut să câștige Miss Argentina și să participe la Miss Univers a pierdut concursul. Ce premiu a obținut

O femeie de 60 de ani și-a văzut visele de a deveni cea mai în vârstă concurentă din istorie la Miss Univers dispărând într-o ceață de paiete și selfie-uri, sâmbătă, la concursul anual de frumusețe din Argentina. Alejandra Marisa Rodríguez, un consilier juridic la un spital, a cărei intrare în competiție a fost aclamată ca un triumf al vârstnicilor într-o lume obsedată de tinerețe, nu a ajuns la coroana Miss Argentina, relatează Associated Press.

Dar ea a plecat acasă titlul de „cel mai frumos chip”, una dintre multele categorii din concurs, precum cea mai bună rochie de seară, cel mai bun costum de baie și cea mai elegantă apariție.

În cadrul concursului, ea a mulțumit tuturor celor care i-au sărbătorit succesul în competiția Miss Buenos Aires, luna trecută. Victoria ei de atunci, după ce Miss Univers a eliminat limita de vârstă, a generat frenezie și atenția mass-media globale, care au făcut-o pe femeie faimoasă.

Deodată, avocata din orașul La Plata, la sud de Buenos Aires, le dădea sfaturi de hidratare femeilor care se străduiau să aibă un ten neted și promitea publicului că zicala potrivit căreia vârsta este doar un număr e adevărată.

Foto: Profimedia

„Ca urmare a ceea ce mi s-a întâmplat, cred că s-a deschis o nouă ușă pentru mulți oameni cărora poate nu le-a fost ușor”, a spus Rodríguez, pentru AP, în culise, după eveniment, încă îmbrăcată în rochia ei roșie de cocktail, cu fante care îi arătau picioarele. „A fost o aventură și nu mă așteptam la asta, în afară de a accepta o nouă provocare”.

Judecătorii au preferat-o pe Magali Benejam, o actriță și model de 29 de ani din Cordoba, care a câștigat secțiunea „cel mai bun costum de baie” și, în cele din urmă, le-a învins pe celelalte 27 de concurente pentru a fi încoronată Miss Argentina.

„Sunt atât de încântată și atât de recunoscătoare că sunt aici, deoarece competiția nu a fost ușoară”, a declarat Benejam pentru AP. Ea va reprezenta Argentina în Mexico City, la competiția globală din noiembrie.

Chiar și victoria lui Benejam ar fi fost imposibilă în urmă cu un an, deoarece Miss Univers limitase de mult vârsta concurentelor la 28 de ani. Anul acesta, pentru prima dată în istoria sa de 73 de ani, concursul a acceptat orice participantă peste 18 ani.

Este doar ultima dintr-o serie de schimbări pentru o întrecere care a fost un paratrăsnet pentru criticile feministe. Timp de zeci de ani, concursul Miss Univers s-a descris în mod deschis ca o extravaganță a femeilor necăsătorite, aflate la sfârșitul adolescenței și în jurul a douăzeci de ani, care se plimbă pe lângă jurați pentru a le fi evaluate aspectul și personalitatea. Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni au găsit acest lucru îngrijorător, organizatorii și-au dat seama cât de departe se află concursul în spatele culturii.

Foto: Profimedia

În ultimii ani, pe măsură ce #MeToo și mișcările de justiție socială au cuprins întreg globul, Miss Univers s-a străduit pentru a-i convinge pe sceptici că era mai mult despre minți și spirite, decât despre trupuri.

A eliminat multe cerințe de eligibilitate controversate, deschizând drumul femeilor căsătorite, însărcinate, lesbiene și transsexuale și a eliminat toate mențiunile despre „frumusețe” de pe site-ul său.

Cu toate acestea, întrucât concursul a subliniat empatia, încrederea și autenticitatea ca idealuri feminine, mențiunile „tânără” au rămas la locul lor.

În timp ce multe femei au lăudat decizia lui Rodriguez de a concura la vârsta de 60 de ani, altele s-au întrebat dacă ea a stabilit un standard nerezonabil pentru femeile în vârstă. Chipul ei premiat, silueta statuară și trăsăturile sculptate au făcut-o să se integreze în cohorta mai tânără de pe scenă.

„Contribuie la un sentiment că toată lumea ar trebui să poată arăta așa, toate femeile de 60 de ani ar trebui să aibă un aspect de tinerețe și prospețime, de parcă ar avea 25 de ani”, a spus Lala Pasquinelli, o activistă feministă argentiniană. „Și dacă nu o fac, este pentru că nu sunt dispuse să facă sacrificii”, a concluzionat ea.