Femeie găsită moartă în casă, cu un cuţit înfipt în piept, la Moscu, în județul Galați. Concubinul, principalul suspect

Femeie găsită moartă în casă, cu un cuţit înfipt în piept, la Moscu, în județul Galați. Concubinul, principalul suspect

O femeie de 34 de ani din satul Moscu a fost găsită moartă, pe 4 iulie, în casa în care locuia, cu un cuţit înfipt în piept, relatează agenția News.ro, care citează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Princpalul suspect este concubinul femeii,

Femeia a fost găsită de un bărbat care a sunat la 112 înainte de miezul nopţii, însă echipajele de ambulanţă sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic şi a fost declarat decesul.

„A fost dispusă începerea urmăririi penale in rem în referire la infracţiunea de omor săvârşit asupra unui membru de familie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi

S-a reținut că, în jurul orei 22.30, a fost identificată înjunghiată în abdomen victima, în vârstă de 34 de ani, la locuinţa acesteia din satul Moscu, oraş Tg. Bujor, județul Galaţi. A decedat la scurt timp de la înregistrarea leziunii, existând suspiciuni că fapta a fost săvârşită de concubinul acesteia”, conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Femeia locuia împreună cu concubinul ei în casa unui bărbat din Moscu. Concubinul are antecedente penale, fiind condamnat în trecut pentru viol.

Potrivit Viața Liberă, principalul suspect a fost dus la poliție și audiat. Ar fi susținut, în fața anchetatorilor, că nu este vinovat și că partenera lui ar fi fost cea care și-a luat zilele.