Final tragic pentru un motociclist de 35 de ani. Tânărul, mort pe loc după coliziunea cu o cisternă

Final tragic pentru un motociclist de 35 de ani. Tânărul, mort pe loc după coliziunea cu o cisternă

Accident mortal în județul Satu Mare, acolo unde un motociclist de 35 de ani a fost spulberat de o cisternă. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat nici măcar de intervenția medicilor.

Motociclist de 35 de ani, decedat în județul Satu Mare. A fost spulberat de o cisternă

Tragedia rutieră din nordul țării s-a produs în localitatea Decebal. Aici, o motocicletă condusă de un tânăr de 35 de ani a intrat în coliziune cu un vehicul de mare tonaj, mai exact o autocisternă.

Din păcate, în urma impactului, motociclistul a fost proiectat sub roțile autovehiculului. În scurt timp, la fața locului a ajuns o autospecială de stingere cu apă și spumă și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.

În momentul intervenției echipajului medical, conducătorul motocicletei era deja decedat. ”Intervenție la un accident rutier petrecut în localitatea Decebal. Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare intervin în aceste momente la un accident rutier produs între o motocicletă și o autocisternă.

La fața locului a ajuns o autospecială de stingere cu apă și spumă și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajului medical, conducătorul motocicletei, un tânăr de aproximativ 35 de ani, prezenta semne incompatibile cu viața.

Pompierii militari asigură măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, respectiv sablare carosabil în vederea reluării circulației rutiere în condiții de siguranță”, anunță ISU Satu Mare, citat de gazetanord-vest.ro.

Accident grav de motocicletă și în Cluj

În urmă cu doar 24 de ore, un accident grav de motocicletă a avut loc în Cluj. Aici, un tânăr a suferit numeroase traumatisme și a fost dus la spital. Evenimentul rutier a fost înregistrat în jurul orei 9.30, în satul Comșești.

Cercetările poliției indică faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Tureni, care conducea o motocicletă, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Tureni. Acesta circula din sensul opus.

În urma accidentului, tânărul de 26 de ani a fost rănit grav, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În urma testărilor cu aparatul etilotest rezultatele au reieșit negative pentru ambii șoferi.

Please follow and like us:
Pin Share