Fiul președintelui SUA, Hunter Biden, se droga „la fiecare 20 de minute”. Dezvăluiri sub jurământ, în instanță, de la fosta iubită a acestuia

Fiul președintelui SUA, Hunter Biden, se droga „la fiecare 20 de minute”. Dezvăluiri sub jurământ, în instanță, de la fosta iubită a acestuia

În acest caz, Hunter Biden este acuzat că a mințit cu bună știință în documentele federale, când a afirmat că nu era consumator de droguri pentru a cumpăra un revolver și muniție de la un magazin de arme din Wilmington, în octombrie 2018. De asemenea, el este acuzat că a deținut ilegal arma timp de 11 zile. Fiul lui Joe Biden a pledat nevinovat, iar avocații săi susțin că acesta era în perioada de recuperare atunci când a cumpărat arma. Dacă va fi găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare, Hunter Biden riscă să fie condamnat la 25 de ani de închisoare. 

Câteva dintre „fostele” lui Hunter Biden, fosta lui soție, o fosta iubită și cumnata care i-a devenit amantă, au depus mărturie despre adicția de droguri a fiului președintelui SUA.

În declarația sa din fața instanței, Zoe Kestan, , fosta iubită a fiului președintelui american, care l-a întâlnit pe Biden în decembrie 2017, în timpul unui „dans privat” la un club select din New York, a spus că acesta retrăgea deseori bani pentru tranzacții cu droguri și că, atunci când s-au cunoscut, el se droga cu cocaină „la fiecare 20 de minute sau cam așa ceva”.

Accidentul de la 2 mai. Procesul șoferului drogat Vlad Pascu se reia pe 14 iunie! Mărturii din sala de judecată

Când s-au întâlnit la clubul din New York, acesta a început să se drogheze „după 10 minute”, a mai afirmat fosta iubită a lui Hunter Biden. Acest tipar s-a repetat în timpul relației lor în camere de hotel de lux din New York, New Jersey și California, a mai declarat Zoe Kestan, adăugând că Biden „ar fi vrut să fumeze imediat ce se trezea”. Ea a susținut că l-a văzut pe Hunter Biden drogându-se și în Malibu, California, în septembrie 2018, cu o lună înainte de cupărarea armei. 

Nici fostele soții nu au ratat ocazia să povestească despre dependența cruntă de droguri a lui Hunter Biden.

Fosta soție a lui Hunter Biden, Kathleen Buhle, a declarat că a aflat prima dată în 2015 că acesta consumă droguri, după ce a găsit o pipă de crack într-o scrumieră. Cei doi au fost căsătoriți în perioada 1993 – 2017 și au împreună trei fiice. Buhle a susținut, se asemenea, că Biden „nu era el însuși” când se droga și că, la finalul mariajului lor, „el nu a vrut să meargă la dezintoxicare”. 

Joe Biden nu își iartă fiul

Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu-şi va graţia fiul, pe Hunter Biden, în cazul în care acesta va fi condamnat în procesul în care este judecat pentru deţinere ilegală de armă, relatează vineri dpa.Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să accepte rezultatul procesului, Biden a răspuns cu un “da” scurt.Prezentatorul ABC News David Muir l-a întrebat pe Biden şi dacă exclude o eventuală graţiere, la care preşedintele a răspuns afirmativ, potrivit unui comunicat publicat de postul de televiziune.Interviul integral, înregistrat în Normandia, în marja evenimentelor prilejuite de comemorarea a 80 de ani de la Ziua Z (debarcarea din Normandia), urmează să fie difuzat joi seara.

Semnalul trimis de la Bruxelles pentru Ucraina și Moldova, care va înfuria la culme Rusia