Florin Piersic a fost internat. Ce probleme are actorul, de data aceasta

Florin Piersic a fost internat. Ce probleme are actorul, de data aceasta

Florin Piersic se confruntă cu probleme medicale, iar totul a început în urmă cu două luni, când i s-a făcut rău în timpul unui spectacol, iar de atunci actorul a fost plimbat de la un spital la altul. El a fost externat, la începutul lunii iunie, dar probleme de sănătate pare că nu se mai termină.

Problemele de sănătate ale marelui actor

Probleme de sănătate ale actorului au început pe data de 29 iunie, când, în timpul unui spectacol din Cluj, i s-a făcut rău și a fost transportat la spitalul Militar. Acolo, medicii i-au găsit o infecție la genunchi, l-au operat, dar infecția s-a răspândit în corp și a ajuns la inimă, unde avea un simulator cardiac, scrie Cancan.

Apoi, a fost transferat la Institutul Inimii, a urmat un tratament, iar după ce a fost stabilizat, a ajuns la spitalul Foișor din București. Medicul Horia Roșianu a transmis, la acea vreme, că starea de sănătate a marelui actor nu este una bună și că se confruntă cu septicemie. Cu toate acestea, medicii au reușit să îl vindece.

Piersic, din nou internat

Dar, probleme de sănătate pentru Florin Piersic nu s-au sfârșit și se află din nou internat la spital, doar că este la o clinică privată de recuperare.

„Mă simt mai bine. Fac antrenamente cu piciorul. E bine! Fac recuperare. Dacă eram în formă nu îți mai spuneam că fac recuperare. Îți spuneam că nu mai fac nimic, sunt bine. Dar mai fac recuperare. Mai am nevoie să fac recuperare, asta e… ca să merg bine. (…) Eu nu sunt la Cluj acum. Sunt la un spital care nu este nici în București, nici în Cluj. O clinică de recuperare care este în altă parte.”, a spus Florin Piersic.
Marele actor este optimist în privința recuperării sale și de abia așteaptă să urce din nou pe scenă.

„Pe scenă nu mă revedeți pentru că acum este concediu la teatre. Numai cine joacă… e dement, pe căldurile astea grozave. Suntem în iulie. August, poate… în septembrie, octombrie o să fiu pe scenă dacă recuperarea merge bine și merg frumos”, a mai spus Florin Piersic.

Please follow and like us:
Pin Share