Fost şef la DGASPC Timiş, trimis în judecată într-un dosar cu prejudiciu uriaș / Circa 500 de persoane au obținut pensie de handicap vizual pe nedrept. Unele aveau permis și conduceau

Fost şef la DGASPC Timiş, trimis în judecată într-un dosar cu prejudiciu uriaș / Circa 500 de persoane au obținut pensie de handicap vizual pe nedrept. Unele aveau permis și conduceau

Lihor-Laza Laszlo Andras, fost șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Timiș, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, fraudă informatică și fals informatic, în total aproape 250 de acte materiale. El se află deja în închisoare pentru fapte similare. Vizate în dosar sunt și alte persoane.

Lihor-Laza Laszlo Andras e acuzat că a cerut și primit bani pentru a efectua formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap vizual în cazul unor persoane care nu erau îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.

În total, circa 500 persoane ar fi obținut pensie de handicap vizual pe nedrept. Prejudiciul în dosar depăşeşte 3,4 milioane de lei.

 

Fost șef de la Protecția Copilului Timiș, acuzat de numeroase fapte de luare de mită

 

Lihor-Laza Laszlo Andras a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată (21 acte materiale), fraudă informatică în formă continuată, (113 acte materiale) și fals informatic în formă continuată (113 acte materiale). El a mai primit deja o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare într-un alt dosar.

De asemenea, DNA a trimis în judecată alte 12 persoane, una în stare de detenție și 11 în stare de libertate, acuzate de complicitate la luare de mită, dare de mită, complicitate la infracțiunea de fraudă informatică, complicitate la infracțiunea de fals informatic.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Timiș.

 

Acuzațiile DNA

 

„În perioada 2013 – 2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș, inculpatul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la 21 de persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlu de mită – între 1.000 lei până la 2.600 euro de persoană, primind în total 17.800 euro și 20.100 lei, pentru a efectua formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap vizual, în condițiile în care persoanele respective nu erau îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.

Pe lângă mita solicitată și remisă pentru introducerea în grad de handicap, inculpatul ar mai fi încasat diverse ”cotizații” (în aceeași modalitate – prin intermediari), anual de regulă, în bani, sume de circa 50 euro, 200 – 300 lei și/sau produse alimentare.

Concret, inculpatul ar fi introdus pe nedrept în sistemul informatic al D.G.A.S.P.C Timiș, pentru un număr total de 45 persoane, date reale cum sunt datele de identitate ale persoanelor interesate și date false cum sunt gradul de handicap, diagnosticul, certificatul, decizia de plată, comisia de evaluare, etc., creând în acest mod situații necorespunzătoare adevărului în baza de date, conform cărora acele persoane sunt persoane cu handicap și necesită plata sub formă de prestații sociale cât și alte drepturi (transport gratuit, bilele tratament gratuit, scutire de impozite, etc.).

Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în județul Timiș.

Acele documente fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, prejudiciul adus bugetului de stat, fiind de 3.404.698 lei”, susține DNA, într-un comunicat.

Procurorii mai spun că o parte din falșii beneficiari dețin în același timp și permis de conducere și circulă pe drumurile publice. De asemenea, o mare parte dintre ei fie nu au avut niciodată un loc de muncă în România, fie lucrează în străinătate, fie lucrează în instituții și nu achită contribuții la bugetul de stat.

O mare parte din prejudiciu a fost deja recuperat.

Pentru recuperarea sumelor încasate pe nedrept, Ministerul Muncii s-a constituit parte civilă în dosar, cu suma de 26.492.703 lei (aproximativ 5.362.895 Euro), corespunzătoare pensiei încasate pe nedrept de către un număr de aproximativ 500 persoane.

15 inculpați și-au recunoscut faptele și au acceptat cuantumul pedepselor aplicate, respectiv închisoarea cu suspendarea.

Două persoane au fost condamnate la pedepse cu executare (complici) iar alți 24 inculpați, beneficiari neîndreptățiti ai unor pensii de handicap, au fost condamnați la pedeapsa închisorii cu suspendare. Cercetările continuă.

Please follow and like us:
Pin Share