Fostul antrenor de la FCSB îl atenționează pe Mircea Lucescu: ”Pittas e periculos, dă goluri din toate pozițiile!”

Fostul antrenor de la FCSB îl atenționează pe Mircea Lucescu: ”Pittas e periculos, dă goluri din toate pozițiile!”

România va juca sâmbătă în Cipru, de la ora 21:45, și ar trebui să obțină a treia victorie la rând în grupa aceasta din Nations League. Așa ar trebui să fie conform calculelor de pe hârtie. Ce va fi în realitate? Există pericole pentru tricolori la Larnaca? Bogdan Andone, antrenorul lui FC Argeș și fost tehnician al FCSB, este foarte puternic legat de Cipru.

Mircea Lucescu nu ar trebui să aibă emoții cu Cipru, România e cu mult mai bună

Andone a fost campion cu Apollon Limassol ca jucător, a și antrenat recent formația aceasta care e unul dintre granzii din insulă. Când a jucat la Apollon l-a avut coleg pe selecționerul Sofronis Avgousti, 47 de ani, pe care apoi l-a întâlnit ca adversar în campionat în calitatea de tehnicieni. Sofronis a fost portarul lui Apollon inclusiv în perioada în care Ilie Dumitrescu a condus formația din Limassol.

Domnule Andone, există vreun motiv să ne temem de Cipru?

E o diferență foarte clară de calitate, de valoare, România este cu mult mai bună. Nu văd să existe pericole mari, însă motive de îngrijorare putem găsi. Cipru a schimbat recent selecționerul, în locul lui Kețbaia a fost adus Sofronis, care mi-a fost coleg la Apollon, și anticipez că jocul va fi altul decât a fost până acum.

Avertismentul fostului antrenor de la FCSB: ”Ioannis Pittas dă goluri peste tot!”

Altul însemnând mai bun?

Sigur mai ofensiv. Kețbaia juca un 5-4-1 ultradefensiv, cu toți jucătorii aproape de poartă. Sofronis va juca 4-2-3-1 sau 4-4-1-1. Stilul lui e unul ofensiv, cu pase înainte, cu presing, dar e cam haotic. Dacă îi scoatem pe ciprioți din presing găsim ușor spații, soluții. Eu am câștigat meciurile pe care le-am avut împotriva lui. L-am prins în playoff când era la Omonia și l-am bătut de două ori.

E vreun jucător special?

E periculos Pittas, e principalul marcator. Dacă Cipru înscrie, de obicei e Pittas cel care înscrie. Dă goluri din toate pozițiile, din toate situațiile. Bine, în perioada lui Kețbaia i-a fost mai greu și lui. Eu l-am antrenat la Apollon. Venea de la națională și făcuse vreo trei atingeri în tot meciul. Adunam echipa la centrul terenului ca să comunic programul pentru antrenament și le ziceam jucătorilor ”lui Pittas îi facem un program special, individualizare tehnică. Ia o minge și joacă-te un pic cu ea, că ți-a fost dor! N-ai atins-o la națională!”. Glumeam cu el, dar e bun.

Mircea Lucescu, în misiune în Giuleștiul din Cipru, arena AEK. ”E ca la Rapid, doar că e mai mic”

Mai sunt alte pericole, capcane? Terenul?

Terenul o să fie bun, meciul va fi pe stadionul AEK, o arenă pe care AEK Larnaca a jucat și meciuri din cupele europene. Nu sunt capcane ascunse, ți-am zis, ar trebui să fie un joc mai deschis decât făcea Cipru de obicei. Mai defensiv decât Kețbaia nu are cum să joace Sofronis. Nici atmosfera nu va fi foarte încinsă. Arena e un fel de Giulești în miniatură, cred că are vreo 7.000 de locuri. E una nouă, modernă, cu gazon bun, cu vestiare bune. Poate să se mai agite lumea datorită lui Sofronis, a selecționerului, că altfel nu e vreo nebunie când joacă Cipru. Vremea e bună acum, nu mai e foarte cald, mai ales seara. Dar e posibil să fie umiditatea mare.

7 goluri are Pittas pentru Cipru în 43 de meciuri. Atacantul în vârstă de 28 de ani joacă la AIK Stockholm, pentru care a adunat 11 goluri în 26 de partide din sezonul acesta
45 de goluri a înscris Pittas pentru Apollon în 137 de jocuri, inclusiv sub comanda lui Bogdan Andone. Tot Ioannis a marcat și în victoria din Lituania, scor 1-0

”Cipru juca defensiv total înainte, cu Kețbaia, acum vom întâlni un adversar care va încerca să atace. Am vorbit cu Pittas, i-am zis că de data asta va atinge și el mingea, mi-a spus că va fi un joc mai deschis. Mai am și un ziarist cipriot prieten, dar nu l-am întrebat despre națională, că e prieten și cu selecționerul Sofronis, deci nu pot să am încredere în informațiile lui”

Bogdan Andone, antrenor al lui FC Argeș

Please follow and like us:
Pin Share