Fotbalistul Rapidului și-a aflat pedeapsa după scandalul de la meciul cu Dinamo!

Fotbalistul Rapidului și-a aflat pedeapsa după scandalul de la meciul cu Dinamo!

Christopher Braun (33 de ani) a primit sentința din partea Comisiei de Etică și Disciplină a FRF. Fundașul giuleștean a fost reclamat după declarațiile sale de la finalul meciului Rapid – Dinamo 1-1 disputat pe 18 august.

Braun risca o suspendare între 4 și 8 etape

Braun a fost reclamat de către CCA după interviul acordat la finalul partidei cu Dinamo. Fundașul dreapta al Rapidului a criticat arbitrajul din meci și și-a exprimat doleanțele în direct. Ulterior, oficialii CCA s-au sesizat și au înaintat o reclamație către FRF.

„Cred că meritam să câștigăm. Nu am văzut bine faza în care s-a dictat penalty, însă arbitrajul a fost o glumă nenorocită. Dacă voi vorbi mai mult, voi avea probleme, însă arbitrajul a fost o glumă. Arbitrul a făcut mai multe greșeli”, a declarat Braun după meci, potrivit GSP.

Așadar, Comisia de Etică și Disciplină din cadrul FRF a venit cu răspunsul plângerii. Conform oficialilor, Christopher Braun va scoate din buzunar 5.000 de lei. Jucătorul nu a primit nicio suspendare, ci doar un avertisment.

„Admite sesizarea reclamantei Comisia Centrală a Arbitrilor. În temeiul art. 12 și 14 Bis raportat la art. 52.2.a din RD al FRF, pârâtul Christopher Braun se sancționează cu Avertisment și penalitate sportivă de 5000 lei”, a scris FRF.

Căpitan la începutul sezonului. Marius Șumudică i-a confiscat banderola

Christopher Braun va putea juca în postura de fundaș dreapta la Rapid în continuare. În timpul în care Neil Lennon era la „cârma” echipei, germanul a purtat și banderola de căpitan.

După ce Marius Sumudică s-a instalat la Rapid, lucrurile au revenit la normal. Pentru că Săpunaru a reprimit banderola de căpitan al giuleștenilor imediat ce Șumudică a început să pregătească meciul cu Poli Iași.

Braun a venit la Rapid în iulie 2023. Formația de pe lângă podul Grant a plătit 150.000 de euro pentru fundașul dreapta. Jucătorul de naționalitate germană a fost cedat de către CFR Cluj la Rapid. Prima ciocnire cu fotbalul românesc pentru Braun a fost în 2020, când Botoșani îl lua gratis de la OFI Crete FC din Grecia.

În total, Christopher Braun a jucat de 47 de ori în tricoul lui Rapid. A marcat 2 goluri și a dat o pasă decisivă în toate competițile. La toate cele trei echipe românești, fundașul a înregistrat 137 de apariții în Superliga României.

Venit din pepiniera lui Hamburg și St. Pauli, Christopher Braun are cota de piață de 700.000 de euro, conform publicației de specialitate Transfermarkt. Este ambidextru și, deși s-a născut în Hamburg, posedă și pașaport ghanez.

Please follow and like us:
Pin Share