Fotbalistul surpriză din SuperLiga care aștepta să fie convocat la națională: „Aveam semnale că sunt în vizorul lor”

Fotbalistul surpriză din SuperLiga care aștepta să fie convocat la națională: „Aveam semnale că sunt în vizorul lor”

Mircea Lucescu face ultimele pregătiri înainte de duelurile cu Cipru și Kosovo din Nations League. Lucrurile arată foarte bine, tricolorii sunt pe prima poziție. Un jucător din Superliga așteapta telefonul selecționerului.

Ce fotbalist din Superligă visează la o convocare la echipa națională

Tricolorii au efectuat deja mai multe antrenamente la Mogoșoaia, iar starea de spirit este una excelentă. Elevii lui Mircea Lucescu par extrem de montați, deși, pe hârtie, România pleacă cu prima șansă. Adversarii nu trebuie subestimați sub nicio formă.

Un jucător din Superliga României a declarat că așteaptă cu brațele deschise o posibilă convocare la națională și chiar crede că este pe lista extinsă a lui Mircea Lucescu. Este vorba despre Sergiu Hanca, mijlocașul celor de la Petrolul.

Sergiu Hanca este de părere că evoluțiile sale bune din ultima perioadă ar putea să-i aducă în viitor o convocare la echipa națională. El a jucat 7 meciuri pentru România, însă ultimul a fost acum 2 ani, tot în Nations League.

Segiu Hanca: „Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român”

(n.r. despre naţională) Sincer, m-am gândit foarte mult înainte și după ce am avut acea accidentare. Aveam șansa și perspectiva bună, am acceptat, am mers mai departe, dar acum nu fac o presiune că trebuie să joc cât mai bine ca să ajung la națională.

Cred că toate lucrurile se întâmplă ca o consecință a lucrurilor bune pe care le faci la echipa de club. (n.r. Despre o posibilă convocare la EURO) Aveam semnale că sunt în vizorul lor.

Nu cred că stă acum selecționerul să sune pe toți cei 100 care sunt în vizor, să vezi că ești acolo. Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român, nu este un monstru, oricine are de învățat de la dânsul.

Din ceea ce face la națională, a început foarte bine această campanie, deci este bine. Mă bucur că e selecționerul României și putem învăța și noi. Mai vorbim între noi și cu colegi de acolo, știm cum face, ce face, cum vorbim și sunt lucruri de care ar trebui să ținem cont cu toții”, a explicat Sergiu Hanca, conform Orange Sport.

Sergiu Hanca a jucat 7 meciuri în tricoul echipei naționale. În carieră, el a evoluat la echipe precum ASA Târgu Mureș, Dinamo, Cracovia, Universitatea Craiova și Petrolul. Mijlocașul este evaluat de site-urile de specialitate la 350 de mii de euro.

Please follow and like us:
Pin Share