Furtunile au făcut ravagii în Italia. Lacul Como, transformat în groapă de gunoi de vijelie

Furtunile au făcut ravagii în Italia. Lacul Como, transformat în groapă de gunoi de vijelie

Cele mai populare destinații de vacanță nu au scăpat de ploile torențiale, că e vorba de Italia sau Turcia sau multe alte țări din Europa. În sudul Italiei, țara este sub cod portocaliu de caniculă, în timp ce nordul exclusivist este de nerecunoscut din cauza ploilor torențiale.

Furtunile au făcut ravagii în Italia. Lacul Como, transformat în groapă de gunoi de vijelie

Turiștii din Como au asistat chiar la transformarea lacului Como într-o groapă de gunoi. La mal, acolo unde apa avea culoarea safirului, turiștii găsesc acum doar nămol și mormane de pet-uri, în timp ce întreaga regiune este sub cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic.

Conform Observatornews.ro, în regiunea Piemont, cu capitala la Torino, grindina căzută a determinat autoritățile să scoată utilajele de deszăpezire pe străzi. Între timp, orașul Alessandria a fost acoperit de un strat alb de grindină, de 30 de centimetri, care s-a depus foarte rapid și a luat prin surprindere pe toată lumea.

În Turcia, la mii de kilometri distanță, ploile torențiale au inundat orașul Ordu de la Marea Neagră, acolo undea plouat mai multe zile fără oprire. Acolo s-au produs mai multe alunecări de teren, iar un pârâu care traversa localitatea a inundat șapte cartiere.

Vremea extremă a dat peste cap viața oamenilor inclusiv peste Ocean, în Marea Caraibelor. Aici, americanii vorbesc despre vijelii de 130 de kilometri pe oră, iar localnicii din apropiere de plajă au fost evacuați de urgență, în timp ce puținii care au primit permisiunea să rămână acasă și-au baricadat ferestrele.

Între timp, locuitorii din Las Vegas și San Francisco se plâng de temperaturi chiar și de 47 de grade Celsius la umbră. Așa cum este tradiția la americani, mulți preferă să facă lucruri cel puțin stupide, astfel că e la modă o călătorie în așa zisa Vale a Morții, acolo unde turiștii curajoși își fac selfi-uri cu un termometru care indică 56 de grade Celsius.

Un bărbat și-a pierdut viața aici, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital, răpuși de caniculă. Cât despre România, meteorologii au transmis deja că în țara noastră vine cupola de foc. Elena Mateescu, directorul ANM, anunță că vor fi temperaturi chiar și de 45 de grade Celsius la umbră, iar oamenii sunt sfătuiți să stea în case.

Meteorologii din România anunță că vine cupola de foc

”Ne aşteptăm să înregistrăm un val de căldură de lungă durată, mai intens, mai persistent şi din punctul de vedere al ariei şi al valorilor de temperaturi. O vreme caniculă şi cu temperaturi în creştere de la o zi la alta. Vom avea un nou val de caniculă, pe o perioadă mai îndelungată, şi cu indice de confort termic ridicat.

Deja temperaturile au trecut de 36-37 de grade, pragul critic ITU a trecut de 80 de unităţi. Nopţile vor fi tropicale, temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade Celsius.

Mai ales în partea de vest şi sud, valorile au atins, la umbră, 36 – 37 de grade, cu temperaturi resimţite de 39 – 40 de grade. Și indicele temperatură – umezeală de asemenea a atins şi a depăşit pragul critic de 80 de unităţi, practic în zonele în care se află sub incidenţa Codului Galben şi mă refer, aici, la Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea Continentală şi jumătatea sudică a Moldovei”, a declarat Elena Mateescu.

”Vorbim de extinderea ariei judeţelor sub incidenţa Codului Galben, dar şi de o intensificare a valorilor de temperaturi – de la 35 – 37 de grade, posibil local în partea de sud a ţării valori de 38 – 39 de grade la umbră – nopţi tropicale, pentru că minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Este posibil să consemnăm, la nivelul valorilor de temperaturi, chiar valori minime de până la 23 – 24 de grade, semn că valul de căldură va fi unul deosebit de intens şi disconfortul termic, de asemenea, deosebit de accentuat”, a completat directorul ANM.

Please follow and like us:
Pin Share