Gabriela Firea spune ce greșeli a făcut în mandatul de primar. „Credeam că trebuie să mulțumesc pe toată lumea”

Gabriela Firea spune ce greșeli a făcut în mandatul de primar. „Credeam că trebuie să mulțumesc pe toată lumea”

Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a vorbit, miercuri seara, despre greșelile pe care le-a făcut în perioada mandatului ei de primar general. Firea a spus că n-ar mai repeta „atitudinea pe care o aveam, şi anume aceea de a crede şi de a încerca să-i mulţumesc pe toţi”.

„Orice om greşeşte, şi eu am greşit”

Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Bucureștiului, a vorbit miercuri seara de greșelile pe care le-a făcut în mandatul de primar general. Gabriela Firea a spus că mereu „și-a recunoscut greșelile” dar important este să nu greșești de două ori cu convingerea că dreptatea se află de partea ta.

„Orice om greşeşte, şi eu am greşit, important este să nu faci de două ori aceeaşi greşeală şi să nu persişti în greşeli sau să crezi că ai de fiecare dată dreptate, că numai tu ai dreptate, că numai punctul tău de vedere este cel corect. Asta într-adevăr ar fi o eroare şi întotdeauna mi-am recunoscut greşelile. Şi când activam în presă, şi în politică, şi în viaţa mea privată, sunt un om care recunoaşte destul de repede când greşeşte”, a declarat candidata PSD la Antena 3CNN.

„Credeam că în fiecare zi trebuie să mulţumesc pe toată lumea”

Gabriela Firea a dat exemplu atitudinii ei din perioada mandatului când, spune ea, credea pe toată lumea și încerca să mulțumească pe toată lumea, risipindu-și și „energia”

„Din primul mandat nu aş mai repeta atitudinea pe care o aveam, şi anume aceea de a crede şi de a încerca să-i mulţumesc pe toţi. Credeam că în fiecare zi trebuie să mulţumesc pe toată lumea şi mă risipeam cumva. Îmi risipeam şi energia şi nu mă canalizam şi nu mă focusam de fiecare dată pe ce am de făcut, pentru că eram foarte sensibilă la ceea ce se spunea, considerând că sunt nedreptăţi”, spune ea.

Acum, spune Gabriela Firea, cu o „gândire mai matură”, nu ar mai „ignora semnele” dar nu ar mai „pierde timpul” să dea explicații și nu ar fi „mereu în defensivă”.

„Acum cred că am o gândire mult mai matură şi nu înseamnă că aş ignora semnalele, dar nu aş mai pierde atât de mult timp cu explicaţii şi să fiu mereu în defensivă şi să vin tot timpul cu argumentaţii. Pornim de la ideea că în democraţie ne respectăm toţi, dar nu ne simpatizăm şi nu ne votăm în egală măsură. Ar fi şi cumplit să fie iar partide unice, cu vot 100%”, a spus candidata social-democraților.

Proiecte mai puțin, dar mai importante

Fostul primar general a mai spus că la ora actuală s-ar concentra pe proiecte mai puține dar mai importante, pe proiecte care le-a găsit blocate, pentru că, chiar dacă erau începute de fostul primar, ea are „responsabilitate” fiind vorba de bani publici.

„Şi m-aş canaliza, repet, pe proiecte mai puţine, dar mai mari. M-am canalizat foarte mult pe deblocarea proiectelor pe care le-am găsit îngheţate. Erau unele de 5, 6, 7 ani închise şi am simţit o responsabilitate, pentru că sunt bani publici. Nu poţi să spui că sunt începute de fostul primar şi nu te mai preocupă. Nu. Eu am închis toate proiectele găsite în anumite stadii. 10%, 20%, 30%, le-am închis pe toate şi am pornit altele noi. Din păcate, nu s-a mai întâmplat acest lucru în mandat. Nu s-a mai construit niciun spital”, a spus Firea.

Gabriela Firea a mai spus că a auzit și mesaje misogine, potrivit cărora Primăria Capitalei nu poate fi lăsată pe mâna unei femei. „Am auzit domni care au spus că Primăria Capitalei trebuie musai să încapă pe mâinile unui bărbat. Asta înseamnă că nu e o jignire la adresa mea, e o jignire la adresa tuturor femeilor”, a declarat ea.