Geoană, la prezidențiale ca „independent”. „Puţină răbdare, mandatul meu la vârful NATO se apropie de sfârşit”

Geoană, la prezidențiale ca „independent”. „Puţină răbdare, mandatul meu la vârful NATO se apropie de sfârşit”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, vineri, că nu „evită susținere din partea altor partide”, dar dacă va candida la alegerile prezidențiale, o va face ca „independent”. Geoană a făcut aceste declarații la Râmnicu Vâlcea, unde și-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, și a vizitat mănăstirea Hurezi.

„Sunt absolut hotărât dacă voi candida, să candidez ca independent”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, vineri, la Râmnicu Vâlcea, că nu „evită susținere din partea altor partide”, dar dacă va candida la alegerile prezidențiale, o va face ca „independent”. Pentru că, spune Geoană, președintele trebuie să-i reprezinte pe toți românii și nu trebuie să aibă „culoare de partid”.

„Eu nu evit susţinere din partea unor partide. Nu asta este ideea, dar în esenţă sunt absolut hotărât dacă voi candida, să candidez ca independent, pentru că eu cred că un preşedinte al naţiunii române trebuie să îi reprezinte pe toţi românii şi pe toate româncele. Nu ai culoare de partid, iar ficţiunea asta din Constituţia României că un preşedinte aparţinând unui partid, propulsat de un partid, ajunge la Cotroceni şi peste noapte se transformă în cineva independent şi deasupra intereselor de partid este efectiv o ficţiune şi de multe ori chiar o minciună. Şi se pare că nici nu a funcţionat”, a declarat Mircea Geoană, potrivit Agerpres.

Adjunctul secretarului general al NATO a explicat că, pentru el, președintele trebuie să reprezinte interesele tuturor cetățenilor, fără deosebire de alegerea politică. Un președinte „ca la carte”, pentru viitorul României, pentru o mai bună reprezentare și peste granițe, care să „respecte Constituția”, este necesar din punct de vedere „politic” și „istoric”, a spus Geoană

„De aceea cred că este nevoie de cineva care să lucreze cu partidele, dar care să reprezinte interesele tuturor. Pentru mine nu există români pesedişti, români liberali, români userişti, udemerişti sau AUR sau orice altceva. Cu toţii suntem români şi românce. Cu toţii avem nevoile de a merge mai departe, cu toţii avem nevoie ca România să fie respectată, cu toţii avem nevoie să fim reprezentaţi mai bine şi în plan extern. De aceea, cred că este nevoie de cineva care să fie un preşedinte ca la carte, care să respecte Constituţia şi să-i reprezinte pe toţi românii. Şi acest lucru cred că este o necesitate politică şi istorică pentru România”, a declarat el.

„Puţină răbdare. Mandatul meu la vârful NATO se apropie de sfârşit”

În privința candidaturii sale la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană a precizat că-și va clarifica decizia după ce mandatul său de adjunct al secretarului general al Alianței Nord Atlantice va ajunge la final, după cinci ani în care se află în acest post.

„Puţină răbdare. Mandatul meu la vârful NATO se apropie de sfârşit. Se împlinesc cinci ani de când fac această muncă. A fost o perioadă foarte, foarte plină, foarte complicată, cu război în Ucraina, cu retrageri din Afganistan, cu pandemie, cu multe, multe probleme şi mă pregătesc să plec cu fruntea sus dintr-o funcţie importantă. Sper că şi românii şi româncele au fost mândri de faptul că unul de-al nostru a ajuns la un nivel atât de înalt şi mă pregătesc pentru următorul capitol din viaţa mea. Dar, aşa cum am spus-o şi alte dăţi, până în ultima zi de mandat îmi fac datoria acolo, iar a doua zi după ce termin mandatul la NATO am să mă întorc acasă şi am să comunic decizia şi intenţia cu privire la capitolul următor al vieţii mele”, a mai spus Mircea Geoană.

Please follow and like us:
Pin Share