George Scripcaru, despre planurile pentru Brașov. Care este primul lucru pe care îl va face, dacă va câștiga mandatul de primar. „Toate sunt exact la fel ca acum patru ani, nu s-a întâmplat nimic” (VIDEO)

George Scripcaru, despre planurile pentru Brașov. Care este primul lucru pe care îl va face, dacă va câștiga mandatul de primar. „Toate sunt exact la fel ca acum patru ani, nu s-a întâmplat nimic” (VIDEO)

George Scripcaru, fostul primar al Brașovului și actual candidat PSD-PNL pentru aceeași funcție, a fost prezent în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Andreea Moraru, pe B1 TV, unde a spus ce va îmbunătăți, dacă va câștiga mandatul de primar al Brașovului. Fostul primar a prezentat câteva dintre planurile pe care le are pregătite pentru Brașov.

 

„În Brașov este un blocaj infernal față de ce am lăsat eu”

 

“Primul lucru, deblochez administrația publică locală, să deschidem primăria pentru oameni. Așa cum spuneam, oamenii se plâng și am aflat lucrul ăsta din teren. Oameni simpli, care au probleme, care vor ca cineva să-i asculte, ani de zile n-au reușit să treacă de bariera asta de la ușa de la intrare, li se spune că nu, că nu și când, în sfârșit, au posibilitatea să ajungă să discute cu o persoană din primărie, este persiflat, este tratat foarte arogant și oamenii nu înțeleg ce se întâmplă. Adică sunt foarte, foarte supărați, foarte necăjiți din acest punct de vedere. Deci noi trebuie să deblocăm primăria, în primul rând, pentru că în primărie este o mare organizație USR, astăzi. Acolo nu sunt oameni pe profesii, pe domenii, care să răspundă necesităților și jobului pe care îl au acolo.

După aceea trebuie să trecem la următoarea etapă de a debloca traficul în Brașov.

În Brașov era o vorbă înainte. Doi prieteni se sunau și spuneau ‘Salut. Salut. Hai, vrei să bem o cafea, să discutăm ceva’, și răspunsul era ’în 15 minute ne vedem’, pentru că în 15 minute puteai să ajungi, în oraș, în orice loc, nu trebuia să spui unde, ce și cum, dar în 15 minute ajungeai oriunde.

Astăzi, cei 2 care discută și spun la fel, ’Păi să vedem, poate într-o oră, o oră jumate, hai să vedem unde reușim să facem, să ne vedem cumva. Vezi tu unde poți și îți spun și eu, și poate reușim să facem lucrul ăsta’. De ce? Pentru că în Brașov este un blocaj infernal față de ce am lăsat eu.

La intrarea în Brașov dinspre București, până la ieșire spre Sibiu, făceai 10 minute, în trafic, astăzi faci o oră și asta spune foarte mult, pentru că proiectele pe care le-am lăsat eu cu fonduri europene accesate pe capitolul infrastructură, axa, mobilitate, accesibilitate, transport, s-au blocat, nu s-au implementat, dar din păcate s-au pierdut și banii, și banii înseamnă cam vreo 60 de milioane de euro. 60 de milioane de euro este o sumă imensă pentru municipiul Brașov. Acești bani nu au intrat în economia Brașovului, pentru că s-au pierdut din cauza faptului că actualul primar nu a implementat proiectele, a pierdut timpul și acum, ca să nu dăm banii înapoi pe celelalte componente de proiecte, care au fost finanțate prin această axă, obligația municipiului a fost ca să continue proiectele, dar din bani proprii, și primarul actual ce a făcut? S-a împrumutat cu exact 60 de milioane de euro, de pe piața bancară, cu dobânzi și comisioane, ca să facă ce putea să facă cu banii gratis pe care i-am adus eu de la Uniunea Europeană și i-a pierdut”.

 

„Programul meu prevede 20 de soluții pe care le-am prezentat public”

 

Scripcaru a fost întrebat care ar fi soluția pentru fluidizarea traficului.

“În primul mandat, am executat centura actuală a Brașovului, care a scos traficul din Brașov în totalitate, a fluidizat traficul, a redus poluarea, am aerisit orașul. Acum, acea șosea de centură actuală, în următorii ani, dacă nu facem ceva, va deveni o șosea mediană în oraș, pentru că Brașovul se învecinează cu localități foarte apropiate și sunt zeci de mii de oameni care vin în Brașov din afara orașului, din localitățile învecinate și noi trebuie să găsim soluții de infrastructură. Am lăsat proiecte în acest sens, dar la fel au fost blocate, nu s-au continuat deloc. Centura orașului mare trebuie să fie un prim proiect care trebuie să fie discutat cu Consiliul Județean și cu CNAIR-ul pentru că este în afara orașului, șoselele de legătură naționale, care fac legătura cu orașul trebuie să fie reconfigurate la necesitățile actuale, în interiorul orașului trebuie să executăm lucrări de accesibilitate și mobilitate prin pasaje subterane, supraterane peste tronsoane de căi ferate sau legături între cartiere, parcări subterane și supraterane în interiorul orașului și o sistematizare a marilor intersecții, care, la fel, trebuie să fie avut în vedere, pentru că altfel nu ieșim din această stare de blocaj.

Programul meu prevede 20 de soluții pe care le-am prezentat public pentru municipiul Brașov și zona metropolitană. Ca să subliniez aici ceea ce spuneam înainte, eu am lăsat și în acest sens, cei 60 de milioane erau alocați și pentru acest capitol de infrastructură, dar pe care actualul primar le-a ignorat și le-a dat la o parte, spunând că nu sunt bune, dar nici n-a pus ceva în loc. Și astăzi suntem blocați. Brașovul a pierdut competiția cu celelalte orașe de același nivel din România”.

 

„Din 2020, nu s-a întâmplat nimic”

 

George Scripcaru a continuat cu prezentarea listei de priorități pentru Brașov.

“Pe componenta de sănătate, am lăsat un proiect pentru construcția unui spital regional la Brașov, lege în Parlament, teren trecut din domeniul public al statului, în domeniul public al municipiului Brașov, ordin de ministru pentru structura spitalicească. Ministrul Tătaru era atunci, care mi-a dat ordin de ministru, acord cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea documentației – bani gratis, și după aceea un memorandum cu BERD-ul și cu Guvernul României, pentru a stabili un program de finanțare pentru vreo 400 de milioane de euro, cu care să pornim această infrastructură spitalicească, un spital nou de la zero.

Am adus acolo utilitățile, apă, gaz canal, curent, în valoare de vreo 50 de milioane de euro. Din 2020 nu s-a întâmplat nimic. A rămas același pământ, pe care l-am săpat din săpătura pentru utilități și nimic altceva. Primarul actual spunând că nu este bun, o să facă el altul. N-a făcut nimic. Am lăsat în cartiere centrale termice foste pentru pentru energie termică și căldură pentru populație, care sunt dezafectate și am structurat pe fiecare cartier centru medical de permanență pentru medicii de familie din cartier și pentru cetățenii din arealul respectiv.

Toate sunt exact la fel ca acum 4 ani de zile, nu s-a întâmplat nimic”.