Gest extrem al unei femei de 67 de ani. A amenințat că se aruncă de pe o stâncă

Gest extrem al unei femei de 67 de ani. A amenințat că se aruncă de pe o stâncă

Tentativă de sinucidere din partea unei femei în vârstă e 67 de ani din orașul Pătârlagele, județul Buzău. Polițiștii au discutat timp de 12 ore cu aceasta.

Amenința că se aruncă de pe stâncă

Autoritățile au fost sesizate, luni seara, de către mai multe persoane în legătură cu o femeie care amenință că se va arunca de pe stâncă. La fața locului s-au deplasat echipajele de poliție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

“La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie, din oraşul Pătârlagele, intenţionează să se sinucidă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi, din primele verificări, au stabilit că este vorba despre o femeie, de 67 de ani, din Pătârlagele.

Femeia s-a urcat pe o stâncă, ameninţând că se va arunca în gol. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale ISU, pentru intervenţie specializată, cu mijloacele din dotare, conform competenţelor”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău.

Potrivit polițiștilor, motivul pentru care femeia a vrut să recurgă la un asemenea gest extrem a fost o divergență pe care ar fi avut-o în legătură cu o suprafață de pământ. Pentru a o convinge să renunțe la acest gând, mai mulți negociatori au purtat discuții cu femeia pe parcursul întregii nopți.

„Pentru salvarea persoanei, negociatorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au menţinut contact permanent cu femeia, context în care s-a apelat inclusiv la sprijinul unei rude pentru consolidarea conversaţiei.

Astăzi, 23 iulie, în jurul orei 12.00, intervenţia s-a finalizat, ca urmare a negocierilor continue, femeia fiind determinată să renunţe la gestul suicidar”, informează sursa citată.

O tânără a vrut să-și pună capăt zilelor

O tânără de 25 de ani, din Iași, amenința că se sinucide. Aceasta a intenționat să se arunce de la geamul locuinței. Salvatorii au convins-o să se răzgândească.

În urma unui apel la 112, autoritățile au venit să discute cu tânăra, pe care au și convins-o să nu se sinucidă. Din păcate, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut peste pompierii care au venit să o salveze.

„La sosirea forţelor profesioniste, persoana se afla la nivelul geamului. Ulterior a fost convinsă să intre în casă, dar s-a dezechilibrat şi a căzut”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, George Onofreiasa.

Please follow and like us:
Pin Share