În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024
Vorbind în anumite „condiții specifice”, cel care crede că i se spunea pe vremuri Costi, adică eu, nu mă mai adresez doar mie, ci, tot mergând, stau la taclale cu cel din stânga mea, cu cel căruia i se pare că pe vremuri era strigat „Michi” sau poate „Miky”. Dar, tot discutând, i se pare că pe vremuri era strigat „Miși”.
Aici este necesară o paranteză: inițial, s-a vrut ca numele fiecăruia dintre cei aflați în Convoi să fie înlocuit cu o cifră. Curând, înainte de a se implementa acest Ordin, a reieșit că fiecare dintre cei aflați în coloană ar trebui să poarte un număr din atâtea cifre încât ar fi imposibil de ținut minte și de pronunțat. Atunci s-a dorit ca pe lângă un număr mai ușor memorabil să fie adăugate și două litere, făcându-se astfel diferența. Cum nu s-au decis încă literele respective – chestiunea este în lucru! – deocamdată cei aflați în convoi nu au niciun nume distinctiv, deoarece dacă ar reveni la cum i-a chemat înainte, ar putea să apară destule erori voite sau involuntare. Dacă ar vrea cineva să se despartă de un trecut vinovat, ar putea să pretindă că-l cheamă altfel decât în realitate; dar s-ar putea întâmpla și ca, după atâta vreme, unii să-și fi uitat, pe bune, numele pe care nu-l mai folosesc. Un departament special pentru verificarea numelor, (DSpVN) abia ce a început să lucreze că a fost desființat, după ce comandantul, un colonel tras pe linie moartă s-a dovedit recalcitrant. Trecerea în rezervă a acelui ofițer a dus și la desființarea lui DSpNV. Așa că, deocamdată, în Convoi nu există nici purtători de nume și nici purtători de cifre.
Pe cel care crede că pe vremuri i se spunea Costi, adică eu, îl derutează că amintirile celui din stânga sa se opresc o dată la „Michi” sau „Miky” și altădată la „Miși”. Dar mă consolez repede: cât nu avem niciunul nume sau număr distinctiv și putem trăi cu toții foarte bine și fără acele semne, discuțiile „în condiții specifice” pot funcționa fără a întâmpina nici cele mai mici probleme. Mai grav este că eu, posibilul fost „Costi”, nu pot lega nicio discuție cu cel ce pășește în dreapta mea. Acela tot privește țintă doar spatele omului din fața sa și nu răspunde la nicio solicitare. E greu de suportat să parcurgi drumul nesfârșit alături de cineva care refuză în tot acel timp fără timp să-și întoarcă măcar capul spre tine. Surd nu e, dovadă că execută tot ce i se pretinde. Altceva este cu el: a devenit un „robot umblător”. (Tocmai pentru că s-au raportat numeroase asemenea cazuri de decădere din condiția umană, s-a aprobat Ordinul 00347948372, „Vorbiți în anumite condiții specifice!”, în speranța de a menține prin socializare funcțiile umane ale participanților la Convoi. Mai ales că au fost depistate semne clare de transformare în „roboți umblători” și printre soldații înarmați de pe margini. Exista chiar riscul ca aceștia să nu-și mai poată exercita misiunea, ci doar să pășească întocmai ca niște automate pe lângă noi. Prin urmare, paznicii declarați „roboți umblători” au fost înlocuiți cu alți militari înarmați, iar la toți paznicii, și la cei vechi și la cei noi, li s-a aplicat Ordinul 00347948372 „Vorbiți în anumite condiții specifice!”, desigur în forma pentru paznici.
Din lipsă de timp, cele două variante, cea pentru participanții la marș în Convoi și cea pentru paznicii de pe margini, au fost și sunt identice. Singurul punct slab este că nu există – deocamdată? – nicio precizare dacă este permisă ori nu o discuție între paznici și cei din interiorul convoiului. Așa că eu. posibilul „Costi”, chiar dacă nu pot lega nici două cuvinte cu cel ce pășește în dreapta mea, am totuși doi convivi la dispoziție: pe posibilul „Michi”, Miky” sau „Miși” și pe paznicul de alături.
Cu posibilul „Michi”, Miky” sau „Miși”, mai mult mă cert, enervându-mă că acela nu se poate decide care dintre nume i-ar fi fost cel real. În schimb, cu paznicul, vorbitul „în anumite condiții specifice” nu numai că a devenit tot mai dorit de ambele părți, dar a dat și altfel de roade. Prima dintre aceste roade a fost că, după următoarea inspecție, terminată ca de fiecare dată cu felicitări și extragerea din convoi a doar două persoane („pentru exemplu!”), eu, „Costi”, am început demersurile pentru a fi plasat mai la coada lungului rând. Paznicul m-a oprit, spunându-mi că nu are rost să-mi ofer porția de țigări pentru schimbul dorit.
– Eu oricum nu fumez! am spus.
– Nu mai declara așa ceva, m-a sfătuit în continuare paznicul. Dacă se află, nu vei mai primi țigări și o să-ți lipsească pentru un alt troc avantajos.
Acesta a fost doar începutul relației dintre mine, „Costi”, și paznic. (Putem să-l numim de acum pe Costi fără ghilimele: de când cu Ordinul 00347948372 „Vorbiți în anumite condiții specifice!”, memoria a început să-mi revină. Acum văd clar scândura viu colorată a localului Conrad, acolo unde am jucat de atâtea ori remi și am băut halbă după halbă de bere. Bere neagră, berea de care îmi amintesc din nou, îi simt iar gustul, berea minunată de care îmi e tot mai dor.) Acesta a fost doar începutul relației dintre mine și paznic, el necălcând ordinul de a spune ceea ce nu trebuie spus.
Ajuns la acest punct, un cititor a dat din mână a lehamite: „O să continui cu relația tot mai strânsă între prizonier și paznic și o să ne oferi o poveste după sindromul Stockholm!1 Nu ești cu nimic original!”
Nu-i voi răspunde acestui cititor grăbit decât cu îndemnul de a parcurge mai departe textul, asigurându-l că în această relatare nu este vorba de o întâmplare gen Sindrom Stockholm. Dacă mă va asculta și va citi mai departe, se va convinge și singur. Până atunci, îi ofer un ajutor: nu va găsi niciunde în acest text nici cuvântul „ostatec” și nici măcar cuvântul „prizonier”!
1 Dacă este cumva cineva care nu știe ce este Sindromul Stockholm, să se uite pe cea mai rapidă cale de a afla, pe Google: „Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm. Doi bărbați înarmați până în dinți au încercat să jefuiască banca luând ostatici 4 funcționari ai băncii. Negocierile între autorități și jefuitori au durat 6 zile (23 – 28 august 1973), timp în care, ostaticii s-au aflat permanent sub amenințarea armelor, ba, mai mult, agresorii le-au legat la un moment dat centuri cu explozibil, amenințându-i că vor fi aruncați în aer, dacă negocierile eșuează. Politia suedeză a reușit totuși să înduplece agresorii să înlăture centurile, dar, când echipele de intervenție au pătruns în bancă, într-un moment de neatenție al criminalilor, victimele, care între timp se atașaseră emoțional de răpitori, au început să-și apere agresorii și au încercat să-i ajute.” Etc.
The post GHEORGHE SCHWARTZ CONVOIUL (4) appeared first on Cotidianul RO.
