Gică Hagi și-a primit statuia cerută înainte de CM 1998. Evenimentul, comentat de invitații Fanatik Superliga: “Merită, au făcut lucruri mari de tot”

Gică Hagi și-a primit statuia cerută înainte de CM 1998. Evenimentul, comentat de invitații Fanatik Superliga: “Merită, au făcut lucruri mari de tot”

Superbet a organizat un eveniment dedicat Generației de Aur a României. Sponsorul principal al emisiunii FANATIK SUPERLIGA a făcut posibil ca Gică Hagi și colegii săi să primească statuia pe care au cerut-o înainte de CM 1998.

Gică Hagi și-a primit statuia cerută înainte de CM 1998

România s-a calificat în 1998 la Campionatul Mondial din Franța, iar înaintea turneului, la conferința de presă celebră alături de Anghel Iordănescu, Gică Hagi a cerut statuia Generației de Aur. Monument pe care l-au primit duminică, 8 septembrie 2024, la 26 de ani de la momentul respectiv.

La evenimentul dedicat Generației de Aur au fost prezente majoritatea legendelor cărora le-a fost dedicat monumentul amplasat în faţa Arenei Naţionale, în rondul de la Maior Coravu.

Statuia cerută de Gică Hagi înainte de CM 1998 este sub forma unei porți de fotbal, care are 4 metri înălțime, 2,5 metri lățime și o lungime de 10 metri. Despre acest eveniment au discutat la FANATIK SUPERLIGA și Andrei Vochin, Marcel Pușcaș și Bănel Nicoliță.

Evenimentul, comentat de invitații Fanatik Superliga: “Merită, au făcut istorie pentru România”

“E o idee foarte bună și de câte ori avem posibilitatea ar trebui să venerăm acești oameni care au făcut istorie pentru echipa națională a României, pentru români.

Nimic nu este prea mult, pentru că doar cei care își respectă trecutul pot aspira la un viitor. Singurul lucru care nu se potrivește cu acest monument este că Generația de Aur. Istoric vorbind, ei nu prea au jucat pe Arena Națională. 

Pentru Generația de Aur, meciurile de acasă sunt strâns legate de Stadionul Ghencea, acolo unde a realizat cele mai mari meciuri. Dacă ne raportăm la tot fotbalul românesc acesta este locul.

Pe acest amplasament ne-am calificat la Campionatul Mondial din ’70 în Mexic. În ’84 cu Italia, iar din ’90, inclusiv, calificările au venit pe Stadionul Ghencea”, a spus Andrei Vochin.

“Foarte bună ideea, da. Ar trebui să facem un parc și să îl umplem. Pentru că au mai fost și alte generații care au făcut istorie. Sunt și jucători care merită să aibă un astfel de monument, chiar dacă nu au participat la turnee finale alături de echipa națională”, a fost reacția lui Marcel Pușcaș la FANATIK SUPERLIGA.

Bănel Nicoliță, moment amuzant la evenimentul dedicat Generației de Aur: “Mi-a zis poliția să mut mașina”

“Am fost și eu la eveniment. Și cred că Generația de Aur merită mult mai mult respect. Aveam meci cu copii și nu știam de ce e blocat pe acolo. Am lăsat mașina unde era și m-am dus și eu să văd puțin și să îi salut.

Mi-a zis poliția să mut mașina, dar am lăsat-o și eu puțin acolo. Foarte frumos din partea lor. Am adus și copiii să îi vadă”, a povestit Bănel Nicoliță la FANATIK SUPERLIGA.

Reacții despre evenimetul dedicat Generației de Aur a României

Please follow and like us:
Pin Share