Gigi Becali i-a băgat în ședință în avion pe fotbaliștii de la FCSB: „Crezi că am nevoie de floricele?” / „Băi, tu ești mare fotbalist, dar nu atât de mare!” Doar trei au scăpat de observațiile patronului

Gigi Becali i-a băgat în ședință în avion pe fotbaliștii de la FCSB: „Crezi că am nevoie de floricele?” / „Băi, tu ești mare fotbalist, dar nu atât de mare!” Doar trei au scăpat de observațiile patronului

Gigi Becali a profitat de faptul că a făcut deplasarea cu echipa la Salonic, prima din ultimii 18 ani, și i-a băgat în ședință pe fotbaliști. Cine au fost principalii vizați și cine a scăpat de criticile patronului de la FCSB.

Gigi Becali, ședință cu fotbaliștii în avion. Pe cine a mustrat patronul FCSB

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate ce a făcut Gigi Becali imediat cum a ajuns în Grecia, acolo unde FCSB va juca cu PAOK, în etapa a doua din Europa League. Meciul e joi, 3 octombrie, de la ora 22:00. Până să aterizeze la Salonic, latifundiarul din Pipera i-a luat la rost pe fotbaliști.

„Nici nu am simțit zborul. Am vorbit cu fiecare în parte, cum erau jucătorii stânga-dreapta. Tu faci aia, tu aia. Eu le-am zis fiecăruia. Lui Șut, Radunovic și Lixandru nu am avut ce să le spun. Pentru că nu greșesc. Lui Baba i-am zis: ‘Crezi că am nevoie de floricele la mijlocul terenului?.

I-am zis și lui Olaru: ‘Băi, tu ești mare fotbalist. Dar nu atât de mare cât să primești mingea în centru’. Dacă o primești, stânga-dreapta, nu ai voie să pierzi mingea acolo în centru. Vine în spatele tău și ți-o ia și gata, gol. Acolo primesc mingea jucători de 100-200 de milioane de euro, care pasează din prima.

Le-am zis că noi am ajuns undeva mare și se vede emulația, că voi sunteți aici. Noi mâine vom vedea cât de mari suntem, nu știm încă. E posibil să-i găsim într-o degringoladă și să-i batem și pe ăștia. După Rangers, Olympiakos vedem”, a declarat Gigi Becali la Salonic.

Ce surpriză i-a pregătit lui Răzvan Lucescu: „El găsește șmecherii”

Spre deosebire de partidele din SuperLiga, atunci când anunță public primul „11”, în Europa League, Gigi Becali schimbă tactica. Boss-ul roș-albaștrilor se teme de măiestria lui Răzvan Lucescu.

„Alta e când îi spui echipa în România lui Gâlcă și lui Șumudică, și alta este când i-o spui lui Răzvan Lucescu. Lui Răzvan Lucescu nu treubuie să i-o spui, el găsește șmecherii. Nu i-o spui lui”, a adăugat patronul campioanei României.

„Pentru mine, FCSB e Steaua”

Respectul este însă reciproc. La conferința de presă premergătoare meciului de pe Toumba, Răzvan Lucescu a vorbit în termeni laudativ despre FCSB. Antrenorul campioanei Greciei consideră că echipa lui Gigi Becali e, de fapt, Steaua.

„Pentru mine e Steaua. Eu nu ştiu ce se întâmplă, nu mă pricep la contracte. Nu e treaba mea. Eu văd doar continuitatea acelei echipe Steaua care aparţinea în ultima perioadă tot lui Gigi Becali.

Cum s-a ajuns acolo, nu ştiu. Pentru mine este Steaua. Dacă acum am spus FCSB am zis să nu creez confuzie aici”, a declarat Răzvan Lucescu.

Gigi Becali, declarații spumoase la aterizarea în Grecia, înainte de PAOK – FCSB

Please follow and like us:
Pin Share