Google Lens devine mai inteligent. Iată cum îți poate face căutările mai precise

Google Lens devine mai inteligent. Iată cum îți poate face căutările mai precise

Google lansează noi funcții pentru aplicația Lens. Cu ajutorul acestora, utilizatorii pot să își îmbunătățească rezultatele căutărilor.

Gigantul american încearcă să găsească mereu noi soluții de căutare, iar aplicația Lens de la Google se poate dovedi foarte utilă pentru oamenii care vor să găsească un anumit obiect sau o anumită locație doar cu ajutorul imaginilor.

În aprilie 2022, Google a adăugat compatibilitate cu Multisearch pentru Google Lens. Această funcție a devenit disponibilă la nivel global în decursul anului 2023. Multisearch vă permite să adăugați interogări suplimentare la căutarea inițială pentru a rafina rezultatele. Totuși, procesul nu era cel mai intuitiv, din moment ce puteai oferi interogări suplimentare abia după ce Lens făcea căutarea inițială.

Google lansează o nouă funcție pentru Lens. Cum funcționează?

Acest lucru pare că urmează să se schimbe acum că Google perfecționează capacitățile Multisearch ale aplicației Lens cu funcția „Speak now to ask about this image”.

Astfel, data viitoare când accesați Google Lens, pictograma de căutare va străluci și se va anima pentru a vă atrage atenția. După ce veți atinge pictograma, această afișa mesajul „search with voice” și vă va informa despre această modificare.

Acum, în loc să faceți clic pe o imagine pentru a face o căutare, puteți apăsa butonul de căutare pentru a înregistra un videoclip cu Lens și pentru a adăuga context relevant prin ceea ce rostiți.

Această funcție îmbină căutarea video prin detectarea anumitor repere sau obiecte pe care o puteți aprofunda dând indicații vocale cu privire la ceea ce doriți să găsiți. Pe lângă această nouă funcționalitate, Google pare că lucrează și la implementarea funcției Circle to Search în aplicația Lens.

Articolul Google Lens devine mai inteligent. Iată cum îți poate face căutările mai precise apare prima dată în Go4IT.

Please follow and like us:
Pin Share