Haine și rechizite pentru copiii care încep școala, în Bacău. „Este o mare bucurie”

Haine și rechizite pentru copiii care încep școala, în Bacău. „Este o mare bucurie”

Copiii dintr-o localitate din Bacău au primit haine și rechizite înainte să înceapă școala. Părinții și elevii au aflat cu mare bucurie această veste, mai ales că lucrurile necesare școlarilor s-au scumpit semnificativ în ultima perioadă.

Mai mulți elevi din Bacău au primit haine și rechizite pentru școală

Gestul admirabil a fost posibil datorită unui proiect organizat de Clubul Rotary din Onești, arată Antena 3 CNN. 100 de minori care provin din familii vulnerabile au primit acest ajutor înainte să pășească în noul an școlar.

Ghiozdanele pline cu stilouri, caiete și alte rechizite, dar și hainele necesare copiilor au ajuns la cei care aveau nevoie de acest sprijin. De asemenea, 10 televizoare și 10 biciclete au fost donate la Căminul Cultural din Oituz, conform sursei citate.

„Ne bucurăm că aceşti copii au primit sprijin. Dar cel mai mult, cu siguranţă, ei au un zâmbet sincer şi pot merge fericiţi la şcoală. Sunt 200 de copii, de la ambele unităţi de învăţământ, care au primit sprijin.

Vă zic cu toată sinceritatea, este o mare bucurie că astăzi s-a întâmplat acest eveniment”, a transmis Claudiu Petrișor, primarul din Oituz, în cadrul evenimentului desfășurat la Căminul Cultural.

Președintele Rotary Club, Luigi Hîrjanu, spune că prin această inițiativă speră ca elevii din familiile nevoiașe să fie impulsionați să nu renunțe la studii. Proiectul s-a desfășurat în mai multe județe: Prahova, Tulcea, Galați, Teleorman și Vaslui.

Costul rechizitelor, mai mare cu 30 la sută în acest an

O statistică recentă a Ministerului Educației arată că rata abandonului școlar este în creștere. În 2024 a ajuns să fie cuprinsă între 1,63% (în zona rurală din Prahova) și 4,73% (zona rurală din Giurgiu).

În Capitală, rata de abandon școlar este de 2,19 la sută. Cei mai mulți dintre elevii de liceu care au ales să renunțe la studii sunt din filiera tehnologică, mai arată datele transmise de Ministerul Educației.

Totodată, economiștii spun că prețul rechizitelor a crescut, în 2024, cu 30 la sută. Astfel, pentru multe familii achiziționarea celor necesare școlarilor reprezintă o provocare și un efort financiar.

 

Please follow and like us:
Pin Share