Inundarea României de ambalaje din plastic și din tablă a stîrnit nenumărate reacții. Unii s-au revoltat, alții s-au gîndit să facă ordine și să le strîngă, iar alții să facă bani. Mai clar, guvernul și primăriile s-au gîndit să reglementeze și să purceadă la curățenie, preluînd norme și sisteme din experiența altora. În 2021, guvernul Florin Vasile Cîțu s-a chinuit să reglementeze colectarea ambalajelor. Cu puțin înainte de a-și da duhul, la 4 octombrie 2021, Guvernul Cîțu a adoptat Hotărîrea de guvern 1.074. Ce zice Hotărîrea lui Cîțu?
La capitolul Dispoziții generale se spune:
” Articolul 1: Domeniul de aplicare(1) Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru implementarea pe întreg teritoriul României a sistemului de garanție-returnare, denumit în continuare SGR, aplicabil pentru ambalaje primare nereutilizabile prevăzute la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.(2) SGR reprezintă o modalitate prin care operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare producători, îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea, transportul și reciclarea ambalajelor SGR, în condițiile prezentei hotărâri”.
Şi ce-a ieșit? Sistemul Garanție Returnare (prescurtat SGR) a fost conceput pentru a reglementa un flux eficient de returnare și valorificare a ambalajelor. La redactarea procedurilor, guvernul Cîțu s-a bazat pe o consultanță GS1 România (membră a GS1 International). La consultare, GS1 România a fost reprezentată de Ciprian Josef, președinte, fiul președintei GS1 România, Marcela Josef, activă și în cadrul EAN Romania pînă la unirea cu GS1 Global Standard One, din 2005. Cele două împreună devenind GS1 International România. La așa mămici și tătici cu experiență internațională ar fi trebuit să rezulte un document rotund, fără breșe și încurcături. Numai că rezultatul colaborării guvernului Cîțu cu GS1 România a fost departe de cel așteptat.
În loc să adopte un sistem funcțional, colaborarea a produs o reglementare care adună la grămadă tot felul de prevederi, obligații și practici din mai multe sisteme din Europa și din lume. Şi a ieșit un ghiveci românesc greu de aplicat. Destul de repede, a fost introdusă o taxare pe fiecare ambalaj. Fiecare vînzător este obligat să încaseze de la cumpărător cîte 0,50 lei de fiecare ambalaj. Ce va face cu banii? Veți afla mai tîrziu pentru că și circuitul acestor bani are o altă poveste complicată.
Cel mai mare necaz a fost că s-a instituit procedura de recodificare cu coduri de bare a tuturor ambalajelor destinate returnării cu coduri noi, obținute numai de la GS1 România.
Știți ce presupune asta? Că nu poți vinde ceva într-un ambalaj necodificat după noua Lege (adică necodificat cu un cod de bare obținut de la GS1 România). Și nici nu l-ai putea restitui pentru încasarea garanției de returnare pentru că nu prea ai unde. Nu vei fi în sistem cu noul cod de bare, nu intri în magazin. Adică nu poți preda pentru vînzare. Iar dacă ai ambalaje cu un cod de bare mai vechi, nu unul actualizat (cel prevăzut de proceduri) nu poți să le restitui. Eventual, le dai noaptea pe gîrlă. Legea scoasă din burtica celor care au conceput-o elimină codul de bare al producătorilor externi.
Nu mai este bun la nimic. În România, trebuie să iei sticlă după sticlă și doză după doză și să lipești peste codul producătorilor din Franța sau Germania noul codul Returo. Dacă ești membru GS1 cu cotizația la zi, nu mai trebuie să lipești un cod autohton. Este suficient să lipești un autocolant pentru proști. Ce spune acesta? Că respectivul ambalaj este unul returnabil. Nu mai sunt bune codurile de bare pe produsele importate, iar cele din România, musai să fie codificate după o nouă lege. Cum să codifici o sticlă de apă minerală sau de bere? Ar trebui să fie simplu. Imprimi pe etichetă o codare. Nu este! Și de aici începe afacerea. Trebuie să te duci la GS1 România și să te înscrii ca membru. Plătești o taxă de minimum 150 euro, taxă de înscriere și minimum 150 de euro cotizație anuală, minim însemnînd că în cazul unei cifre de afaceri mai mari ajungi să plătești și mai mult, chiar mii de euro pe an. Dacă ai plătit cotizația și ai ajuns membru GS1 România, mai ai un beneficiu. Nu trebuie să mai schimbi codurile. Cei care aduc produse din străinătate trebuie să devină membri și să aplice peste codurile de origine o etichetă cu coduri noi. La fel și cei care nu sunt membri GS1 România. Una peste alta, dacă vrei să respecți Legea SGR trebuie să te faci membru GS1 și să cotizezi la asociația condusă de Ciprian Josef.
Ce se întîmplă cu cei 50 de bani adăugați deja pe fiecare ambalaj? Comerciantul îi încasează și așteaptă returnarea ambalajului. Din păcate, Returo nu a deschis centre sau containere de recuperare decît în puține locuri. Face mai mult reclamă. S-a spălat pe mîini și a plasat preluarea ambalajelor la comercianți. Pe comercianți a picat complicata măgăreață a recuperării. Numai că ei n-au bani să investească. Cel mai adesea, ambalajele nu se mai întorc. Banii pentru cele nerestituite sunt virați în conturile Returo. Consecința: Returo face bani din ambalajele nepredate. Ca să nu zic din cele aruncate pe marginea drumului.
Returo este un mecanism sofisticat, profitabil pentru unii, complicat pentru alții, care învîrte bani și adună ambalaje. Și eliberează pentru fiecare un bon de hîrtie. La doi saci de pet-uri diferite primești doi cîrnați de chitanțe egale cu minimum o cracă dintr-un copac.
Faimoasa Hotărîre a guvernului nr. 1.074/2021 devenită Legea recuperării a declanșat o sumedenie de nemulțumiri încheiate cu procese. Unii producători aveau stocuri de milioane de etichete cu coduri vechi. Cele originale ale produselor de la importatori nu mai sunt valabile. Produsele trebuie re-etichetate. Vă dați seama ce nebunie. Sticlă de apă cu sticlă de apă, doză de bere cu doză de bere, sticlă de vin cu sticlă de vin, pe fiecare cu o nouă etichetă. Haosul este total! Ca să mai îndulcească situația, guvernul Ciolacu este în situația de a prelungi valabilitatea stocurilor cu etichete vechi pînă la sfîrșitul anului. N-au nevoie de bîlci în perioadă de alegeri.
Ce se întîmplă cu ambalajele recuperate? La unele puncte de colectare nu sunt mașini de tocat. Așa că pet-urile sunt introduse în saci și urcate într-un camion care le transportă la Bonțida, aproape de Cluj. De acolo, epopeea ambalajelor continuă după mintea lui Florin Vasilică Cîțu și a lui Nicolae Ciucă (modificări în lege), cu posibilități de reinterpretare după cea a lui Marcel Ciolacu.
În multe locuri, pentru ambalaje Returo seamănă cu o adevărată cursă enduro.
The post Hora reciclării de tip Returo sau hora șmecheriei? appeared first on Cotidianul RO.
