Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 6 – 12 iulie 2024

Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 6 – 12 iulie 2024

Citește Horoscop săptămânal Gemeni. Previziuni pentru perioada 6 – 12 iulie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Gemeni.

Horoscop săptămânal Gemeni – 6 – 12 iulie 2024

Între 6 și 7 iulie dimineața, preocupări bănești, evaluări salariale înaintea unei decizii (formulare a unei pretenții, cerere de renegociere a unui contract, acceptarea unei oferte profesionale convenabile) doar că, multe dintre dorințele lor ar putea fi abandonate sau amânate pe fondul impulsurilor Lunii Noi în Rac, din 6 iulie, care nu le va susține elanul reformator și le va tempera dorința de schimbare născută pe fondul nemulțumirilor financiare.

Între 7 iulie, după ora 06:56′, și 9 iulie, după-amiaza, Gemenii vor căuta să se impună în mediul profesional, în spațiul public sau în împrejurările socio-profesionale în care vocea lor se poate face auzită (presă, media, activități culturale, artistice, politice, umanitare).

Din 11 iulie, când planeta Venus va intra în zodia Leului și, până pe 5 august, nativii vor avea noroc la examene, interviuri, audiții, preselecții, casting-uri. Șansa de a avea o vacanță plăcută, de a face o călătorie plină de provocări și bucurii. Dialoguri în care se vor strecura sfaturi utile, avertismente necesare, precizări de care Gemenii vor trebui să țină cont, venite din partea unor frați, apropiați sau chiar cunoscuți ocazionali.

Între 9 iulie, după ora 16:48′, și 12 iulie, în zori, stare de spirit schimbătoare, oscilantă, pe fondul unor provocări venite din partea familiei sau a mediului profesional pentru care Gemenii vor face efortul să le rezolve, fără putința, însă, de a le elimina din existența lor: soluții provizorii, demersuri timide, insuficiente sau superficiale.

Din 12 iulie, după ora 05:07′, motive de neliniște sau de neîncredere în plan sentimental; comportament modificat sub impresia provocată de discuții, afirmații, situații sau vești care aruncă o lumină defavorabilă asupra unei relații personale. Nu intrați în dispute din dorința de a face o demonstrație de forță mentală, intelectuală sau profesională pe 11 și 12 iulie.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share