Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 8 – 14 iunie 2024

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 8 – 14 iunie 2024

Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 8 – 14 iunie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac.

Horoscop săptămânal Rac – 8 – 14 iunie 2024

Între 8 și 9 iunie seara, târziu, Luna se va afla în tranzit prin zodia Racului pe care o patronează în calitate de Guvernator; pentru cei născuți în acest semn, influența ei va fi mai puternică iar nativii vor simți acest lucru printr-un spor de afectivitate și de emotivitate care, dacă va fi corect canalizată, le poate oferi șansa de a se prezenta ca niște persoane sensibile, atașate de valorile umane, săritoare, protective (în siajul definiției acestui semn ca fiind al „maternității pure”) dar pe alții, mai ales pe bărbați, îi poate face mai slabi în circumstanțe în care ar trebui să acționeze rapid, clar, tranșant și fără șovăire.

Autocontrolul va fi cu atât mai eficient cu cât nativii au mai multă experiență de viață, se cunosc și știu cum să procedeze. Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va exercita o influență în mare parte pozitivă supra relațiilor de prietenie pe care le va dinamiza dar cărora le va imprima o notă materialistă, interesată, egoistă și/sau profitoare.

Unii, dacă vor intui că vor avea de profitat pe urma unei persoane născute în zodia Racului, vor face demersuri pentru a consolida această relație, oferind de la ei puțin (mai degrabă o promisiune vagă) în speranța că vor primi mai mult.

Între 9 iunie, după ora 22:29′, și 12 iunie dimineața, Racii își vor susține motivațiile financiare cu tărie, fără a putea fi intimidați sau manipulați.

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, refuzuri venite din partea unor persoane sau instituții care nu oferă soluții la cererile adresate lor, care întârzie și caută nod în papură pentru a justifica un refuz sau masca o neregulă în stilul lor de lucru. Univers interior care debordează de idei, de inițiative, de soluții mai mult sau mai puțin plauzibile dar care conțin o idee ce trebuie reținută și șlefuită. Noroc la informațiile venite spre ei pe diferite căi.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.