Horoscopul dragostei, săptămâna 15 – 21 iulie. Zile pline de pasiune. Relațiile pasagere pot da de furcă unor zodii.

Horoscopul dragostei, săptămâna 15 – 21 iulie. Zile pline de pasiune. Relațiile pasagere pot da de furcă unor zodii.

Din fericire, nu vor fi la fel de temătoare întreaga săptămână, vor avea și momente în care energiile cosmice le vor da curaj.

Îndrăgostiții care se află deja lângă sufletul pereche vor experimenta tot felul de schimbări încă din prima zi a săptămânii, când o conjuncție formată între Marte în Taur și Uranus în Taur le va da relațiile peste cap.

Problemele de comunicare dintre parteneri se pot adânci pe data de 18, când Soarele în Rac formează un sextil cu Uranus în Taur. În această zi, cele mai multe dintre zodii vor dori să își arate independența, ceea ce înseamnă că îi pot răni pe cei de lângă.

Pe 20 iulie, când Marte intră în Gemeni, situația se îmbunătățește, fiindcă dragostea va înflori în planuri promițătoare de viitor. 

În ultima zi a săptămânii, soarele iese pe strada tuturor zodiilor, iar viața amoroasă începe să fie din ce în ce mai roz. Motivul? Venus în Leu formează un sextil cu Jupiter în Gemeni, oferindu-le nativilor șansa să se bucure din plin de fiorii dragostei. Cam așa se întâmplă când planeta iubirii se află în Leu și face focul pasiunii să crească.

În plus, tot pe 21 iulie va fi și Luna Plină în Capricorn, iar ea va produce un nou început pentru fiecare dintre noi, indiferent de zodie. Asta înseamnă că avem șansa să scriem povești de iubire noi și să depănăm firul acțiunii după bunul plac.

Horoscop CHINEZESC, săptămâna 15-21 iulie 2024. Jocuri de putere între zodii. Doar cei înțelepți vor avea ajutorul Dragonului în câștigarea bătăliilor

Berbec

A venit momentul să evaluezi comportamentul pe care l-ai avut în ultima vreme față de partener/ă și să vezi dacă ai de făcut schimbări. S-ar putea să te întristeze puțin analiza aceasta, însă trebuie să îți dai seama dacă tu și sufletul pereche sunteți în echilibru și dacă vă meritați unul pe celălalt.

Taur

De câtă libertate beneficiați în relație? În toiul unei discuții cu jumătatea, s-ar putea să descoperi că unul dintre voi are nevoie de mai multă independență. Nu trebuie să te sperie această constatare, căci se poate trăi împreună și acolo unde există nevoi diferite.

Gemeni

Pentru tine, săptămâna 15 – 21 iulie va fi extrem de interesantă, pentru că îți va da ocazia să îți setezi obiective importante alături de cel/cea de lângă tine. Veți comunica excelent, pentru că ați înțeles câtă nevoie aveți să vă susțineți reciproc.

10 comportamente prin care atragi vampiri energetici în viața ta. Multe dintre ele sunt considerate normale de societate

Rac

S-ar putea să fii puțin dezamăgit/ă de lipsa de implicare a partenerului/ei și să vrei să părăsești relația voastră nesigură. Totuși, dacă ai puțină răbdare, vei reuși să deschizi poarta sufletului său și să vezi ce simte cu adevărat.

Leu

Dacă ai încheiat recent o relație și te gândești să ieși din nou la întâlniri, acesta este momentul potrivit. Ai ocazia să descoperi oameni noi sau chiar să iei de la zero o poveste mai veche, la care ți-a rămas gândul. Nu pierde vremea dacă știi că nu ai fost făcut/ă pentru a trăi singur/ă.

Fecioară

Planurile de viitor pot deveni din ce în ce mai importante atât pentru tine, cât și pentru partener/ă. A venit vremea să vorbiți despre așteptările pe care le aveți unul de la celălalt și să vedeți dacă există obiective comune. Merită să mergeți în continuare pe același drum?

Ce iubesc oamenii la tine, în funcție de zodie. Acele trăsături prin care atragi, dar poate nu ești conștientă de ele

Balanță

S-ar putea ca discuțiile dintre tine și sufletul pereche să vireze într-o singură direcție în aceste zile: visul amândurora de a avea un copil. Nu îți fie teamă să îți exprimi dorințele, mai ales când știi că Luna Plină îți poate da ocazia să te bucuri de un nou început și să fii tot mai aproape de așteptările pe care le ai în plan personal.

Scorpion

S-ar putea să simți că luptele pentru bani îți afectează conexiunea cu persoana iubită. Ai parte de o săptămână complicată, în care te străduiești să împaci pe toată lumea și să obții și venituri consistente. Iubirea va rămâne în plan secund, iar cel/cea de lângă tine se va simți neglijat/ă.

Săgetător

Ți-ai propus să îți faci relația să crească, doar că trebuie să iei în considerare și dorințele iubitului/ei. Ai grijă la modul în care îi comunici intențiile tale, fiindcă le poate interpreta greșit. Doar nu vrei să creadă că ești nemulțumit/ă de ceea ce ați construit până acum, nu?

Test de personalitate: Ce soare te atrage? Răspunsul îți dezvaluie forța mistică din subconștient care îți dă putere

Capricorn

Este posibil să ai impresia că partenerul/a îți invadează spațiul personal și nu este exclus să purtați discuții aprinse pe această temă, spun astrologii. Tensiunile se vor diminua spre finalul săptămânii, când energiile astrelor vă vor arăta calea spre comunicare și înțelegere.

Vărsător

Vei depăși orice nesiguranță dacă îi spui iubitului/ei de ce ți-e teamă. Împreună puteți trece peste orice, mai ales dacă aveți încredere unul în celălalt și știți ce echipă indestructibilă formați. Astrele îți recomandă să nu te închizi într-o carapace greu de spart.

Pești

Oricât ai vrea să repari lucrurile în relația ta, s-ar putea să constați că încheierea este cea mai sigură cale spre fericire. Nu are rost să trăiești lângă un om care nu îți oferă nici măcar jumătate din cât îi dai tu. Echilibrul este foarte important în iubire.

Horoscopul săptămânii 15 – 21 iulie. Astrele încurajează intuiția. Zodiile care o vor folosi vor găsi rezolvarea la multe probleme

Please follow and like us:
Pin Share