Îmbrățișați în fața viiturii. Cine sunt cei trei tineri luați de ape, în Italia. Sunt căutați de zeci de oameni, pentru a doua zi la rând

Îmbrățișați în fața viiturii. Cine sunt cei trei tineri luați de ape, în Italia. Sunt căutați de zeci de oameni, pentru a doua zi la rând

Autoritățile italiene continuă sâmbătă, 1 iunie, pentru a doua zi la rând, căutările pentru găsirea a trei tineri, un băiat și două fete, luați de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, în regiunea italiană Veneto. Presa italiană scrie că tinerii sunt de origine română și a făcut publice detalii despre cei trei. Ministerul Afacerilor Externe a transmis însă că cetățenia lor nu a fost confirmată.

Potrivit site-urilor italiene Rai News și Corriere Del Veneto, cei trei tineri dispăruți se numesc Patrizia Cormos, 20 de ani, Bianca Doros, 23 de ani, și Cristian Casian Molnar, 25 de ani.

Patrizia Cormos, rezidentă în Campoformido, este studentă în anul II la Academia de Belle-Arte din Udine. Vineri dimineață fata avusese un examen, iar după prânz a mers să se întâlnească cu cei doi prieteni ai săi, Bianca Doros și Cristian Casian Molnar, care veniseră să o viziteze.

Bianca Doros venise în urmă cu trei zile din România ca să-și viziteze părinții, care locuiesc la Udine, împreună cu iubitul ei, Cristian Casian Molnar. Tânărul locuieşte în Austria, dar are domiciliul în Udine.

Tinerii dispăruți în râul Natisone. Foto: Rai News

De precizat că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis astăzi, 1 iunie, că nu a primit date oficiale privind identitatea persoanelor dispărute și că menține „în permanență dialogul cu autoritățile locale”

Potrivit presei italiene, cei trei s-au oprit la mica plaja de pe râul Natisone, sub Podul Roman din Premariacco, pentru a se relaxa și a face câteva fotografii, când au fost surprinși de viitură, în jurul orei locale 13.30. Maşina lor, cu numere româneşti, a fost găsită în apropiere.

Un trecător i-a zărit de pe pod și le-a spus să-și păstreze calmul. Ulterior, numeroase alte persoane s-au oprit pe pod și au urmărit neputincioase scena dramatică în care cei trei, prinși de curent, se țineau strâns în brațe, încercând să ţină piept curenţilor.

Pompierii ajunși la fața locului au încercat să se apropie de ei cu o macara, le-au aruncat o frânghie, dar tinerii nu au reușit să o prindă. Au fost luaţi de curent şi li s-a pierdut urma.

„Apa nu iartă. Era o diferență de altitudine de 4-5 metri și Patrizia, Bianca și Cristian erau la margine, pe un fel de deal. Când viitura a ajuns la ei, pietrișul a dispărut sub picioarele lor, iar tinerii inevitabil au alunecat și au fost târâți de curent”, a declarat Michele De Sabata, primarul Premariacco, citat de Corriere Del Veneto.

Căutaţi de zeci de oameni cu bărci, drone şi elicoptere

Între timp, autoritățile au găsit telefonul mobil de pe care tinerii au sunat la 112 să ceară ajutor după ce s-au trezit prinși în apele râului. Telefonul îi aparține Patriziei și a fost găsit în geanta ei, lângă malul râului.

Cei trei tineri sunt căutaţi continuu de pompierii italieni și alte structuri de ordine publică.

La fața locului, un elicopter al pompierilor continuă să survoleze zona Natisone, în timp ce 80 de salvatori caută fiecare colț al zonei înconjurătoare împreună cu două bărci și câini de urmă.

Însă cu fiecare oră care trece, şansele să fie găsiţi în viață sunt tot mai mici.

„Facem totul pentru a-i găsi. Acest lucru este demonstrat și de acțiunea unui pompier căruia îi mulțumesc sincer: ieri (vineri, n.red.) s-a aruncat în râu, riscându-și viața în încercarea de a-i găsi pe cei trei tineri”, a mai spus primarul din Premariacco.