„Îmi cer scuze eu, ca președinte, pentru ce s-a întâmplat”. Reacția lui Viorel Moldovan după scandalul din Giulești

„Îmi cer scuze eu, ca președinte, pentru ce s-a întâmplat”. Reacția lui Viorel Moldovan după scandalul din Giulești

În minutul 48 al partidei dintre Rapid și Oțelul, Cristi Chira a ieșit de pe teren grav accidentat. Impresarul fotbalistului de la Galați a avut o reacție nervoasă și a bruscat și amenințat ziariștii aflați la ambulanța în care se afla Chira.

Viorel Moldovan ia totul asupra sa

Impresarul Rareș Pop, protagonistul scandalului, l-a amenințat cu bătaia pe Iulian Stoica, jurnalist FANATIK. În plus, l-a împins puternic pe un ziarist de la iAMSport, iar unuia de la Golazo a încercat să-i smulgă telefonul din mână.

Viorel Moldovan, președintele clubului Rapid, a intrat telefonic la emisiunea FANATIK SUPERLIGA. Invitatul lui Horia Ivanovici a purtat o discuție despre cele întâmplate înafara gazonului.

Ne pare foarte rău că s-a întâmplat la noi aici, pe Giulești. Până la urmă nu trebuie să se întâmple pe niciun stadion astfel de lucruri. Nu știu ce a fost acolo, am citit și eu, am văzut că a fost agresat un ziarist. 

Dar din păcate, forțele chiar trebuie să asigure securitate, mă refer la Jandarmerie. Nu știu de ce au intervenit mai repede să nu se întâmple acest lucru. Îmi cer scuze eu ca președinte al clubului Rapid pentru acest eveniment și, nu știu, poate și noi trebuia să facem mai multă atenție, dar nu știu ce am fi putut face în această situație. Chiar nu-mi dau seama.”, a declarat Viorel Moldovan la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, show live pe site-ul FANATIK.ro în fiecare luni, marți și vineri de la ora 10:30.

În plus, președintele Rapidului și fostul mare atacant al Generației de Aur, Viorel Moldovan, și-a expus scuzele și în fața ziariștilor care au luat parte la evenimentul nefericit cu Rareș Pop.

Rareș Pop și-a cerut iertare prin intermediul FANATIK

Impresarul care a iscat scandalul, Rareș Pop, a intrat în direct în cadrul emisiunii. Agentul FIFA a declarat că regretă cele întâmplate și că va accepta orice consecință și orice chemare în istanță pentru faptele sale.

Rareș Pop este impresarul lui Cristi Chira, jucătorul Oțelului ieșit accidentat. Agentul este fondatorul agenției IG Sports Management și a semnat cu mai mulți jucători din ligile României.

Printre Cristi Chira, Pop mai colaborează cu încă câțiva colegi de la Oțelul Galați. Maftei, Tănasă sau Farcaș sunt doar câteva nume de care IG Sports Management se ocupă în prezent.

“SUNT SĂTUL DE PLÂNSETE!” Viorel Moldovan A INTRAT ÎN DIRECT după CONTRELE lui Marius Șumudică”

Please follow and like us:
Pin Share