„Îmi e frică rău de meciul cu Buzău!” Robert Niță trage un semnal de alarmă: „E Rapid! Lumea vrea spectacol”

„Îmi e frică rău de meciul cu Buzău!” Robert Niță trage un semnal de alarmă: „E Rapid! Lumea vrea spectacol”

Rapidistul Robert Niță a tras un semnal de alarmă. Analistul FANATIK nu este mulțumit de ceea ce se întâmplă în Giulești și vorbește în numele suporterilor atunci când spune că echipa are probleme importante.

“Îmi e frică rău de meciul cu Buzău!” Robert Niță trage un semnal de alarmă

Robert Niță trage un semnal de alarmă înaintea meciului Gloria Buzău – Rapid de care îi este teamă. Analistul susține că echipa nu reușește să aibă continuitate în jocuri și de aceea suferă și la capitolul rezultate.

Totodată, rapidistul susține că cei din conducerea clubului ar trebuie să meargă către antrenor pentru a-i cere o analiză a echipei. Niță este de părere că Neil Lennon trebuie să facă schimbări importante la echipă.

“Îmi e frică rău de meciul cu Buzău. Au fost făcute investiții, susținere a fost și există în continuare, rezultatele se lasă așteptate. Orice antrenor ar trebui în situația de față să facă ceva. Trebuie să schimbe ceva sau să găsească primul 11 și schimbările echipei.

În momentul de față nu ai de ce să te legi. Ca joc nu vezi perspectivă. Ce faci? Nu renunți la antrenor ieri, îl susții, dar trebuie să îi ceri să reanalizeze situația. Vezi lotul, vezi sistemul, vezi ciclul săptămânal, vezi niște lucruri ca echipa asta ușor, ușor să crească. 

Așa cu Petrolul am avut 60% posesie și 9-0 la cornere și degeaba. Cu UTA Arad am avut 30 de minute foarte bune, dar era să pierdem meciul în repriza a doua. Cu CFR Cluj ai 10 minute foarte bune și egalezi în minutul 97, dar te duci la Petrolul după și pierzi meciul.

“E Rapid! Lumea vrea spectacol”

Rapidul trebuie să aibă un joc consistent. Trebuie să ai o siguranță defensivă, dar și forță în atac. E Rapid, ai obiective! Lumea vrea spectacol. Se fac schimbări și e nevoie de timp.

Toată lumea este conștientă că nu poți de azi pe mâine să schimbi un sistem și gata, câștigi pe linie. Dar trebuie să te legi de ceva și nu prea ai de ce anume.

Echipa trebuie să își păstreze suporterii la stadion dacă nu poate să aducă alții mai mulți. În momentul de față, lumea este nemulțumită de cum joacă Rapidul”, a spus Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA.

Robert Niță, despre situația de la Rapid

Please follow and like us:
Pin Share