Impactul pe care l-a avut Alain Delon asupra modei românești. Obiectul vestimentar autohton pe care actorul l-a purtat și l-a făcut celebru în lumea întreagă

Impactul pe care l-a avut Alain Delon asupra modei românești. Obiectul vestimentar autohton pe care actorul l-a purtat și l-a făcut celebru în lumea întreagă

Lumea cinematografică este în doliu. Marele actor Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Publicul românesc l-a cunoscut datorită filmelor în care a jucat, însă, puțini știu impactul pe care Alain Delon l-a avut asupra modei din România.

Grație lui Alain Delon, în DEX au fost introduse două cuvinte noi

Alain Delon a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai apreciați actori din cinematografia europeană și mondială. A fost o figură emblematică, iar filmele sale au făcut înconjurul lumii.

Pe lângă faptul că a fost un nume remarcabil în lumea filmului, Alain Delon a fost și un adevărat simbol al eleganței și frumuseții masculine. De multe ori, acesta a fost comparat cu staruri precum James Dean și Marlon Brando.

Alain Delon a avut un impact puternic asupra modei românești, deși, poate că multă lume nu știe. În industria meșteșugărească, actorul a introdus, indirect, termenul de ”alendelonul” sau ”delon”.

Aceste două cuvinte, substantive comune au fost introduse în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Însă, nu acesta a fost cel mai important rol pe care marele actorul l-a avut asupra modei autohtone.

Regretatul actor Alain Delon a purtat cojocul românesc în filmul ”Once a Thief”

În filmul ”Once a Thief”, Alain Delon a purtat un cojoc românesc. La scurt timp, piesa vestimentară a făcut înconjurul lumii. Văzut pe marile ecrane în 1965, cojocul ”domnesc” produs în România a devenit imediat un simbol pentru moda locală.

Imediat după lansarea filmului, la Vidra, în Orăștie, se produceau astfel de cojoace pe bandă rulantă. Producția ajungea la export, în țări precum Franța, Italia, URSS și Statele Unite ale Americii.

Din nefericire, în 1989, întreprinderea din Orăștie a început să decadă. Astfel, producția de cojoace a ajuns la final pe teritoriul României. Însă, cojocăritul de lux s-a mutat în alte țări, cunoscute drept adevărate capitale ale modei. Una dintre ele a fost Italia.

În prezent, meșterii care mai cunosc arta producerii de cojoace pot fi numărați pe degetele de la o mână. Aceste meșteșug este unul pe cale de dispariție, din nefericire pentru cultura și identitatea românească.

Cojocul românesc a fost dus la rang de piesă de artă cu ajutorul lui Alain Delon. Numele regretatului actor va fi mereu asociat cu faimoasă piesă vestimentară și va avea mereu un loc aparte în inimile românilor.

Please follow and like us:
Pin Share