În ciuda demonizării, nimic extrem în programul Frontului Popular francez. Politica față de Ucraina și flancul de Est al NATO rămâne neschimbată

După rezultatele dezastruoase ale alianței prezidențiale de la alegerile europene, președintele francez Emmanuel Macron a răsturnat într-o singură noapte peisajul politic francez, dizolvând camera inferioară a Parlamentului Francez și anunțând alegeri anticipate. În campanie, Macron a coordonat retorica de demonizare a alianței de stânga, noul Front Popular, care a ieșit pe locul doi în rezultatele primului tur al alegerilor legislative.  

Ciprian Sorin Constantinescu este jurist și analist de politici publice. Este licențiat în drept și științe politice al Sciences Po Paris și a absolvit masterul „Global Business Law and Governance” al Sciences Po Paris în parteneriat cu Columbia Law School.
Acesta este primul său articol publicat în Libertatea, în calitate de contributor

Macron a urmărit să pună noul Front Popular pe un picior de egalitate cu extrema dreaptă. Adevărul este însă că programul și discursul noului Front Popular sunt tipice unui discurs moderat de stânga, dezmințind atât acuzațiile macroniste („eu sau războiul civil”), cât și discursul preluat fără prea mare efort critic de o bună parte a presei românești.

Strategia fricii adoptată de Macron, relatată și în presa românească fără prea multă introspecție critică, trebuie confruntată cu realitatea programului Frontului Popular: măsurile propuse în programul de guvernare, pregătit în doar câteva zile, sunt departe de a fi radicale sau chiar extreme.

Și dacă va ajunge la guvernare, Frontul Popular nu va schimba nimic în politica franceză față de Ucraina și flancul de Est al NATO. Pentru România, o victorie a Frontului ar putea prezenta o alternativă serioasă de politici publice la vocile care cer revenirea la setul de politici economice caracterizate de austeritate, dereglementare și slăbirea serviciilor publice și devalorizarea muncii în beneficiul speculației financiare și al rentei imobiliare.

Prim-secretarul Partidului Socialist, Olivier Faure. Foto: Profimedia

Dizolvarea Adunării Naționale: un pariu pe care Macron l-a pierdut din turul I

Președintele Macron a sperat ca șocul dizolvării să producă o restructurare a coaliției guvernamentale pentru a include și mai mulți politicieni care aparțin așa-zisului „arc republican”, definit de Macron drept toți politicienii francezi care nu aparțin extremei drepte reprezentate de Frontul Național (actualmente „Rassemblement national”, RN) sau stângii radicale reprezentate de Franța Nesupusă (LFI).

Perioada de campanie oferită partidelor – de doar două săptămâni – avea drept scop producerea haosului general în rândul partidelor și repetarea scenariilor din 2017 și 2022, în care poporul francez a ales blocul central, de frica Frontului Național – singura alternativă posibilă.

Dreapta republicană aflată între ciocanul macronist și nicovala lepenistă, a produs scene de comedie politică demne de telenovelele politice ale dreptei radicale din România, cu un Eric Ciotti (liderul Republicanilor, partidul tradițional de dreapta) care se baricadează în sediul partidului pentru a nu fi demis de propriul Birou Politic în urma deciziei sale unilaterale de a se alia cu Frontul Național al lui Le Pen. 

Marine Le Pen. Foto: Profimedia

La stânga, Macron pariase pe un scenariu similar, forțând politicienii de stânga moderată să aleagă între el și Mélenchon, controversatul tribun al stângii radicale, care se bucură însă de o enormă popularitate în rândul claselor populare urbane.

Spre surpriza tuturor, stânga, profund divizată de dezbaterile din jurul atacurilor de la 7 octombrie, a reușit să se reunească sub steagul unui nou Front Popular, utilizând o referință istorică ce renaște memoria Frontului Popular din 1936, alianța „contra naturii” între liberali, socialiști și comuniști care a adus francezilor săptămâna de lucru de 40 de ore, concediile plătite, asigurarea de șomaj, educația publică generalizată, naționalizarea căilor ferate și sportul de masă. 

Natura amplă a alianței de stânga, fără precedent în istoria recentă a Franței, include tot peisajul de centru și centru stânga de la partidul centrist și social-liberal Place publique până la partidul revoluționar anticapitalist NPA.

O viziune economică axată pe stimularea cererii și a investițiilor publice

Programul Frontului Popular din 2024 nu propune nici naționalizări, precum programul stângii unite în jurul fostului președinte socialist François Mitterrand în 1981, nici reforme sociale radicale, precum săptămâna de 35 de ore propusă de coaliția de stânga condusă spre victorie de Lionel Jospin, prim-ministru socialist sub președinția lui Jacques Chirac, în 1997.

Din acest punct de vedere, programul economic la Frontului Popular este situat la dreapta celor din 1981 și 1997, și este incomparabil cu programul radical al Frontului Popular din 1936.

Frontul Popular a decis să-și împartă programul în trei mari capitole: măsuri luate în primele 15 zile, măsuri luate în primele 100 de zile, și măsuri prevăzute pentru restul duratei legislaturii. Împreună cu măsurile, un document de viziune macroeconomică – o premieră în campanie – făcut cu ajutorul unor economiști francezi renumiți la nivel internațional precum Thomas Piketty, Esther Duglo, Julia Cagé sau Michael Zemmour. 

În document, Frontul Popular își asumă deschis înlocuirea politicilor economice bazate pe stimularea ofertei cu politici publice bazate pe stimularea cererii.

Marile investiții publice promise de coaliția de stânga au cuprins sfere precum sănătatea, educația, cercetarea, cultura, locuințele sociale și intermediare, și sportul. Investiții masive în infrastructura de căi ferate

În mod notabil, programul Frontului Popular vorbește de necesitatea instaurării unui model de planificare economică în subiectele tranziției ecologice și energetice, precum și în domeniile imobiliarelor, ale urbanismului și ale suveranității industriale.

Însă politicile propuse aici de Frontul Popular nu se deosebesc de cele propuse de Macron în 2022, care a reînființat Înaltul Comisariat pentru Planificare și a schimbat titlul prim-ministrului pentru a-i adăuga titulatura de „însărcinat cu planificarea ecologică și energetică”.

Măsurile sociale, prevăzute a fi adoptate în primele 15 zile și atacate atât de blocul central cât și de Frontul Național, propun creșterea salariului minim și revalorizarea muncii prin descurajarea veniturilor din dividende și chirii, precum și abandonarea reformei de pensii impuse de Macron în 2023, fără a reveni însă complet la sistemul de dinainte: stânga propune ca muncitorii industriali și cei cu condiții de muncă deosebite să poată ieși la pensie la 60 de ani pe principiul stagiului complet de cotizare, fără a risca să piardă din valoarea pensiei din cauza ieșirii timpurii. Pentru profesiile intelectuale, vârsta nu va fi de 60 de ani.

Emmanuel Macron. Foto: Hepta

Finanțarea programul de guvernare, pusă în sarcina celor care au câștigat de pe urma crizelor ultimilor ani

Printre măsurile menite să atragă bani în trezoreria Statului, se numără mărirea impozitului progresiv pe venit pe salariile care trec de 4.000 de euro brut, eliminarea reducerilor de impozite și a ajutoarelor de stat pentru companiile care nu se angajează să investească în tranziția ecologică, schimbarea impozitării moștenirilor, impunerea unui impozit pe marile averi, sau instaurarea unei taxe kilometrice pe produsele importate din afara UE.

Regulile de drept ale Uniunii europene, mai ales libertatea garantată circulației capitalului, au trebuit să fie luate în cont în formularea politicilor fiscale ale Frontului Popular, mai ales în contextul în care, sub presiunea partidului socialist și al lui Raphael Glucksmann, nimic din programul Frontului nu pune sub semnul întrebării regulile europene actuale.

Atât blocul centrist, cât și urmașii Frontului Național, acuză Frontul Popular de debandadă fiscală și promit prăbușirea piețelor și a poziției financiare a Franței în caz de victorie a stângii. Dar aceste acuzații se fac greu auzite în fața unui guvern macronist care a împrumutat pe piețele financiare peste 650 de miliarde de euro din 2020 și care au fost folosiți nu numai în investiții publice, dar și în ajutoare de stat pentru sectorul privat pentru a putea cumpăra, măcar parțial, pacea socială în timpul crizelor succesive la care asistă țara. 

Cu un deficit de 5,5% în 2023, Franța a fost criticată de Comisia europeană pentru indisciplină bugetară. Deși coaliția de stânga nu promite disciplina bugetară visată de comisia de la Bruxelles, aceasta susține însă că există „datorie publică bună” și „datorie publică proastă”, și argumentează că programele de investiții publice finanțate pe datorie vor aduce economiei franceze suficiente resurse înapoi cât să acopere costurile împrumutului.

Oamenii, mai importanți decât ideile

Despre creșterea personalismului în dauna dezbaterilor pe idei în politica franceză s-au scris multe în presa din Hexagon, mai ales în timpul campaniei pentru europene, când rețelele sociale precum TikTok au început să joace un rol determinant în tendințele electorale.

Frontul Popular a refuzat să propună publicului un nume de potențial prim-ministru, spre deosebire de blocul centrist și de Rassemblement National (fostul Front Național), care i-au înaintat drept candidați pentru funcția de prim-ministru pe Gabriel Attal (prim-ministrul în exercițiu) și pe Jordan Bardella. 

Decizia poate fi văzută drept o eroare tactică în peisajul politic actual, pentru că aceasta a oferit mult combustibil blocului centrist, dar și mass-mediei controlate de oligarhul de extremă-dreapta Vincent Bolloré, care au pornit o campanie de frică cu privire la posibilitatea ajungerii la Matignon a controversatului politician Jean-Luc Mélenchon, care a reușit să facă scoruri onorabile (19% și 22%) atât la prezidențialele din 2017, cât și la cele din 2022.

Principal combustibil pentru demonizarea Frontului Popular

În cei doi ani scurși de la alegerile din 2022, partidul de stânga fondat de Mélenchon a adoptat o atitudine combativă, încălcând deseori normele de conduită ale Adunării și făcând politică într-un mod văzut drept „ofensator” și „haotic” de către establishmentul politic francez. Dar comportamentul acestora nu diferă cu nimic de alte mișcări politice anti-establishment din Europa, de dreapta precum și de stânga. Modul de a face politică al LFI, deși greu de digerat pentru persoanele care-și arogă un anumit nivel de educație, de capital cultural sau social, a dovedit însă empiric că e capabil să repolitizeze părți ale Franței care fuseseră abandonate atât de politicienii de stânga cât și de cei de dreapta. Este totodată partidul capabil să aducă în parlament cele mai diverse categorii sociale, de la juriști și intelectuali publici, la femei de serviciu și șoferi de autobuz. 

Jean-Luc Melenchon. Foto: Profimedia

Totodată, parlamentarii LFI au susținut, în ultimii ani, manifestările împotriva coaliției guvernamentale, și au criticat vehement reacțiile poliției și ale jandarmeriei de-a lungul anilor președinției lui Macron. De altfel, Consiliul Europei și-a exprimat deja îngrijorarea anul trecut cu privire la modul în care forțele de ordine recurg la folosirea forței, mai ales în cadrul grevelor împotriva reformei pensiilor.

Acuzațiile de antisemitism adresate de blocul central și o parte a mass media către Frontul Popular rămân totuși cel mai sensibil subiect pentru coaliția stângii franceze. Franța, țara care are deopotrivă cele mai numeroase comunități evreiești și arabe din Europa, a devenit victima importării conflictului israelo-palestinian atât de dreapta identitară, care vede în conflict o „cruciadă” a „civilizației iudeo-creștine” în fața „asaltului musulman”, cât și de stânga radicală a lui Mélenchon, care speră astfel să mobilizeze clasele muncitoare cu origini din fostele țări colonizate.

Atât centrul, cât și dreapta au încercat recuperarea politică a teribilului viol antisemit al unei copile de etnie evreiască în vârstă de 12 ani de către doi alți băieți de 13 ani. Dezbaterea publică s-a mutat însă în altă parte după ce s-a aflat că agresorii erau „francezi de origine europeană”.

Temele invizibile ale campaniei

Consumul de droguri, și în special cel de cocaină în rândul claselor sociale privilegiate, e în plină expansiune în Franța, la fel ca în restul Europei. Din păcate, niciunul din cele trei blocuri nu se preocupă de acest fenomen îngrijorător, fiind fie silențioși, cum e cazul stângii și al centrului, fie promițând în mod robotic mai multă autoritate pentru forțele de ordine, cum face extrema-dreaptă.

Primesc puțină atenție din partea celor trei blocuri și alte subiecte de actualitate, precum inteligența artificială, sistemele financiare alternative și criptomonedele, sau viitorul digitalizării serviciilor publice, un subiect căruia totuși coaliția lui Macron îi acordase o atenție considerabilă în trecut.     

Susținerea Ucrainei și a flancului de est, parte din programul Frontului Popular

Situația actuală din Franța pare să sugereze sfârșitul coaliției guvernamentale, iar cele mai probabile scenarii care se anunță implică ori începutul unei perioade lungi de instabilitate și de crize politice (niciunul dintre cele trei blocuri nefiind capabil să guverneze singur), ori victoria coaliției de extremă-dreapta formată în jurul lui Jordan Bardella. În cazul improbabil, dar din ce în ce mai imaginabil al victoriei Frontului Popular, principalele schimbări se vor întâmpla în politica internă, cu impact important asupra economiei Uniunii Europene.

Un lucru sigur e faptul că Frontul Popular nu va schimba nimic în relația Franței cu Ucraina și cu țările de pe flancul de Est al NATO: susținerea necondițională financiară și militară a Ucrainei a fost inclusă în programul Frontului Popular sub presiunea lui Raphael Glucksmann, a socialiștilor și a ecologiștilor. Nu același lucru se poate spune despre Frontul Național, care încă are în rândurile lui politicieni care vorbesc codificat despre pacea cu Rusia, numai săptămâna asta Bardella promițând oprirea livrării „tipurilor de armament care încurajează escaladarea conflictului”.

Dar oricare va fi scenariul care se va dovedi realist, pentru Franța se anunță în continuare o perioadă de tensiune socială și crize politice, care vor avea repercusiuni asupra întregii Uniuni Europene, alimentând paralizia crescândă a continentului european în fața provocărilor interne și internaționale.

Foto: Profimedia