În România ar putea fi prelevate organe de la pacienți în moarte circulatorie, spune medicul Horațiu Moldovan

În România ar putea fi prelevate organe de la pacienți în moarte circulatorie, spune medicul Horațiu Moldovan

Medicul Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca din București, a declarat luni, 8 iulie, la Medika TV, că în România ar putea fi prelevate organe de la pacienţi în moarte circulatorie, dar trebuie o modificare legislativă şi o informare a populaţiei.

„Când creierul pacientului a murit, şi asta putem stabili prin criterii medicale, el devine donator potenţial. În momentul în care familia înţelege că este sfârşitul existenţei acestui pacient şi moartea este definită prin dispariţia activităţii cerebrale superioare şi acceptă ca organele lui care sunt funcţionale să fie prelevate şi utilizare în operaţii de transplant, atunci pacientul devine donator real. Candidaţii donatori sunt cei cărora nu le mai funcţionează creierul. Se consideră echivalentul cu moartea subiectului, respectiv încetarea activităţii cerebrale. Asta a definit până astăzi şi continuă să definească candidatul  donator”, a declarat Horaţiu Moldovan, citat de news.ro.

Dar decizia de a lărgi aria donatorilor se poate materializa în urma penuriei de organe donate la nivel european. Este vorba despre donarea organelor de la pacienții în moarte circulatorie.

„S-a pus problema lărgirii acestei categorii de pacienţi care pot fi donatori potenţial şi donatori reali dincolo de cei care sunt moarte cerebrală. Astfel, a apărut conceptul la nivel mondial internaţional pe care dorim să-l introducem şi în România, şi anume utilizarea donatorilor în moarte circulatorie, adică pacienţii care au suferit încetarea activităţii cardiace şi încetarea activităţii circulatorii, care au fost resuscitaţi sau sunt în curs de resuscitare, la care se pot aplica tehnologii de circulaţie extracorporală”, a precizat el.

Horațiu Moldovan a adăugat că în Suedia și Norvegia deja se prelevează organe de la pacienţi aflaţi în moarte circulatorie, iar Germania vrea să introducă acest nou concept.

„Această nouă strategie utilizare a donatorului în moarte circulatorie încă nu s-a aplicat în România, dar noi avem în vedere dezvoltarea asta şi ne pregătim să facem acest pas. Este evident necesară în primul rând adaptarea legislaţiei noastre care să ne permită să dezvoltăm această tehnologie. În vederea, implementării în România a recoltării de organe de la donatorul în moarte circulatorie în toamna acestui va fi organizat un congres internaţional”, a mai punctat doctorul.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share