Încăierare între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele. Actualul primar și fratele lui, acuzați că au bătut un bărbat

Încăierare între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele. Actualul primar și fratele lui, acuzați că au bătut un bărbat

Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în satul Măriuţa, comuna Belciugatele, din judeţul Călăraşi, miza fiind primăria acestei comune. Poliţia a intervenit, după ce un bărbat a reclamat că a fost bătut de către actualul primar şi de unul dintre frații acestuia, care este viceprimar, și a deschis dosar penal pentru lovire, transmite News.ro.

Echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera. Cele două tabere s-au amenințat, înjurat și scuipat, iar întregul moment a fost surprins într-o filmare publicată pe rețelele sociale.

În scandal au fost implicaţi, pe de-o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia Gabriel Gurlui, care deţine funcţia de viceprimar, şi susţinătorii celor doi, de la PSD.

De cealaltă parte, s-au aflat candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL.

Grupul PSD a fost condus de Mihai Gurlui, aflat la finalul celui de-al treilea mandat din partea PNL şi care acum îşi susţine fratele, Ovidiu Gurlui, care candidează din partea PSD pentru Primăria Belciugatele.

Edilul şi fratele său Gabriel Gurlui sunt printre cei acuzaţi că au bătut un bărbat până l-au umplut de sânge, potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale.

„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice”, a transmis duminică Poliţia judeţeană Călăraşi.

Potrivit poliției, bărbatul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce se afla într-o intersecţie, „pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată”.

„Bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat poliția.

Edilul spune că bărbatul lovit „a jucat un teatru”

Într-o declaraţie dată duminică pentru News.ro, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile şi acuză echipa PNL de agresiuni şi provocări.

„Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD. Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa. Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace. Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare”, a susținut Mihai Gurlui.

Edilul a admis că a fost chemat la Poliţie în dosarul de lovire. De asemenea, el a spus că nu știe sigur dacă fratele său Gabriel Gurlui a dat declaraţii la Poliţie în dosarul penal deschis pentru lovire

Primarul a mai susținut că persoana care spune că a fost agresată „a jucat un teatru”, subliniind că şi în urmă cu cinci ani acesta l-a acuzat.