Incendiu pe şase hectare în Munții Rodnei

RMAG news

Pompierii militari intervin la stingerea unui incendiu izbucnit în Munţii Rodnei, în apropiere de vârful Toroioaga, a informat, marţi seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi.

„Trei ofiţeri şi 16 subofiţeri intervin pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe Valea Fătului, în apropiere de Vf. Toroioaga. În sprijinul lor acţionează personalul din cadrul Composesoratului Vişeu, Salvamont Borşa, Serviciul Judeţean Salvamont şi voluntari din cadrul UAT Borşa. Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 6 hectare”, a spus reprezentantul ISU Maramureş.

Conform sursei citate, se lucrează pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

The post Incendiu pe şase hectare în Munții Rodnei appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share