Incendiu puternic de pădure la Săcele. Un angajat al Ocolului Silvic a fost rănit: intervin pompierii

Incendiu puternic de pădure la Săcele. Un angajat al Ocolului Silvic a fost rănit: intervin pompierii

În aceeaşi zonă, cunoscută sub numele Valea Baciului, a avut loc şi luni după-amiază un incendiu, care a fost lichidat, fiind mistuite de flăcări 2000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată, însă, din cauza vântului puternic, focul s-ar fi reaprins, a informat ISU Braşov.

“În acest moment intervin pentru stingerea focarelor de incendiu 30 de pompieri şi alţi 32 de lucrători de la Ocolul Silvic şi Regia Pădurilor, cât şi voluntari. Misiunea este dificilă din cauza faptului că nu se poate ajunge cu autospecialele de intervenţie la focarele de incendiu, pompierii fiind nevoiţi să se deplaseze terestru, pe teren accidentat”, a arătat sursa citată.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, lucrător la Ocolul Silvic, a căzut şi a suferit un traumatism toraco-abdominal.

I s-a acordat asistenţa medicală necesară la faţa locului, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov de către echipajul SMURD sosit la faţa locului, pentru investigaţii medicale suplimentare, a mai precizat ISU Braşov.