Incendiu violent la mai multe case din județul Vrancea. Un vecin, în vârstă de 91 de ani, a suferit un atac de panică

Incendiu violent la mai multe case din județul Vrancea. Un vecin, în vârstă de 91 de ani, a suferit un atac de panică

Două gospodării din localitatea Oleșești, comuna Tifești – județul Vrancea – au fost mistuite de un incendiu violent, izbucnit duminică după-amiaza. De altfel, incendiul a fost atât de puternic încât pompierii sosiți la fața locului au fost nevoiți să cheme încă o autospecială.

Gospodării mistuite de un incendiu violent în Vrancea

Un incendiu puternic, izbucnit duminică, 7 iulie, în satul Oleșești, comuna Tifești, din județul Vrancea, a distrus două gospodării și construcțiile aflate pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați. Inițial, pompierii chemați la fața locului au intervenit cu două autospeciale.

„Pompierii militari din cadrul Stației Panciu intervin cu 2 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la construcții pe o suprafață de circa 180 metri pătrați în localitatea Oleșești, comuna Tifești”, a transmis, în jurul orelor 13.00, ISU Vrancea.

Două ore mai târziu, ISU Vrancea a transmis că din cauza incendiului puternic, care se extinsese la anexele a două gospodării învecinate, pompierii prezenți la fața locului au mai chemat în ajutor încă un echipaj de pompieri cu o autospecială.

„Din cauza suprafeței mari afectate, s-a luat măsura suplimentării forțelor de intervenție cu încă un echipaj cu o autospecială de stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani.

S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care se manifesta cu violență, generalizat la mai multe anexe gospodărești din doua proprietăți învecinate”, a mai transmis apoi ISU Vrancea.

Atac de panică pentru un vecin în vârstă de 91 de ani

Potrivit sursei citate, în timp ce pompierii se luptau cu flăcările care cuprinseseră cele două gospodării din sat, un bătrân în vârstă de 91 de ani, a cărui casă era învecinată cu gospodăriile cuprinse de flăcări, a suferit un atac de panică.

„Pe timpul desfășurării misiunii, un bărbat, în vârsta de 91 ani, a suferit un atac de panică. Acesta a primit asistență medicală la fața locului, din partea echipajului SMURD,  dar a refuzat transportul la spital”, a mai transmis ISU Vrancea.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost stins la câteva ore după acțiunea pompierilor, însă a distrus complet o bucătărie de vară și alte construcții din cele două gospodării, fiind afectată o suprafață de circa 250 metri pătrați. Acum, pompierii vor demara o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

„În urma incendiului, la una dintre gospodării au ars o bucătărie de vară și două anexe pe o suprafață de circa 100 mp, iar la cealaltă proprietate anexe gospodărești pe o suprafață cumulat; de circa 150 metri pătrați, precum și bunurile depozitate în interior”, au mai transmis autoritățile.

Please follow and like us:
Pin Share