Incidente violente între suporterii PSG și Lyon, înainte de finala Cupei Franţei. Două autobuze au luat foc, 20 de persoane au fost rănite. Reacția lui Macron (VIDEO)

Incidente violente între suporterii PSG și Lyon, înainte de finala Cupei Franţei. Două autobuze au luat foc, 20 de persoane au fost rănite. Reacția lui Macron (VIDEO)

Ciocniri între suporterii PSG şi Olympique Lyon, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei. 20 de persoane au fost rănite. Președintele Emmanuel Macron a reacționat, condamnând violenţele „în termenii cei mai fermi”.

 

Suporterii PSG şi OL, scandal și violențe înainte de finala Cupei Franţei

 

Violențele între suporteri, dar și ale acestora îndreptate împotriva polițiștilor au izbucnit la o staţie de taxare a unei autostrăzi în apropiere de Arras. Două autobuze au luat foc.

🔴 URGENT – GROS INCENDIE AU PÉAGE D’ARRAS + BAGARRE GÉNÉRALE ENTRE LYONNAIS ET PARISIENS. Ça chauffe ! pic.twitter.com/OXsRktV9Ow

— INFO Roubaix (@InfoRoubaix_) May 25, 2024

20 de persoane au fost rănite ușor și traficul pe autostradă a fost perturbat, informează France24.

Potrivit unei surse din poliție, au fost implicați „în jur de o sută de susținători ai Lyon și aproape 200 ai PSG” și „bariera de taxare a fost parțial incendiată”.

Sursa mai precizează că șase polițiști au fost răniți ușor.

Nicio persoană nu a fost arestată.

„Sistemul securitate instituit pentru meci și în special escorta asigurată de poliție pentru supravegherea ultrașilor au făcut posibilă încetarea rapidă a violențelor, în ciuda autobuzelor avariate”, a transmis prefectura.

 

Reacția lui Macron la violențele dintre suporterii PSG și OL

 

„Condamn toate violenţele în termenii cei mai fermi”, a reacționat președintele francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită la Tourcoing, potrivit France24.

Acesta a confirmat apoi că va merge și el la stadion.