Instituțiile statului care plătesc cele mai bănoase sporuri. Autoritățile cu prime de milioane și bonusuri de vechime

Instituțiile statului care plătesc cele mai bănoase sporuri. Autoritățile cu prime de milioane și bonusuri de vechime

România ocupă locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea cheltuielilor cu salariile raportat la veniturile bugetare (29,8%), fiind depășită doar de Malta și Letonia. Concret, anul trecut valoarea cheltuielilor de personal a fost de 132,7 mld. lei, respectiv 8,3% din PIB. Față de anul trecut, a fost înregistrată o creștere cu 15 miliarde lei.

Guvernul vrea să mai taie din sporuri

În ciuda măsurilor pentru reducerea cheltuielilor bugetare, deficitul bugetar a fost de 6% anul trecut, în timp ce anul acesta, un an electoral în care Guvernul a majorat pensiile, se pare că Executivul vrea să încheie anul cu un deficit de 7%. Acest lucru nu este deloc surprinzător în condițiile în care, doar în primele 7 luni ale acestui an, cheltuielile statului au crescut mai mult decât în tot anul trecut (+76 mld. lei vs. +70 mld. lei).

De altfel, Guvernul se pare că are în discuție o nouă ordonanță de urgență prin care să țină sub control cheltuielile bugetare până la finalul anului. Unul din aspectele vizate fiind chiar bonusurile și sporurile pe care unii angajați din sistemul public le primesc.

Proiectul de ordonanță prevedea ca angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să nu mai primească sporul de 50% pe ultimele luni ale anului, însă ulterior premierul Marcel Ciolacu a precizat că este vorba doar de lunile în care angajații sunt în concediu. „Plătesc, îți dau sport de 50%, dar vreau să văd câte fonduri ai atras, câte proiecte ai deblocat și acest lucru trebuie să-l faci lunar. E un lucru cât se poate de normal, nu știu cât de legal este sau a fost până acum să primești sport de atragere de fonduri europene la salariu de bază, dar tu să fii în concediu”, a spus premierul.

Totuși, datele din execuția bugetară nu arată că angajații acestui minister primesc sporuri peste cele ale altor bugetari din administrația centrală. Anul trecut, salariile de bază în MIPE au totalizat 91 de milioane lei, la care se adaugă alte 9 milioane, sporuri pentru condiții de muncă, plus 264.000 lei, alte sporuri. Vorbim deci de un procent de 10% din salariile de bază reprezentat de aceste sporuri. Procentul crește ușor dacă adăugăm și cele două milioane pentru voucherele de vacanță.

În primele șapte luni ale acestui an însă, plățile făcute în acest minister nu au depășit acest procent. Avem 19 milioane, salarii de bază, și 1,6 milioane, sporuri pentru condiții de muncă.

Unde se plătesc bonusuri de vechime și prime de milioane

Dacă guvernul e interesat de reducerea cheltuielilor, pe lângă acest minister, unde salariile de bază sunt în media administrației centrale, există alte instituții unde sporurile, atât ca procent dar și ca sume, depășesc mult cheltuielile cu salariile din ministerele de bază.

FANATIK a scris recent despre salariile încasate de rudele unor politicieni angajate la Autoritatea de Supraveghere Financiară, una din instituțiile statului unde salariile sunt cele mai ridicate, în condițiile în care, până anul acesta, angajații ASF nu-și publicau salariile în declarațiile de avere.

Astfel, în primele șapte luni ale acestui an, ASF – o instituție cu circa 500 de salariați, a plătit 78 mil. lei, salarii de bază, și alte 4,8 milioane „alte drepturi salariale în bani”. În execuția bugetară nu apare o altă categorie de sporuri.

Totuși, datele pe anul trecut ne arată că, la salarii de bază de 138 de milioane, ASF a plătit 22,4 milioane – „fond de premii”. Altfel spus, în anul falimentului Euroins, ASF a acordat prime de aproape 20% din valoarea salariile de bază. Practic, aceste prime au reprezentat peste 10% din bugetul total de 212 milioane al instituției.

ASF, execuție bugetară pe 2023

Energia este un alt sector cu salarii uriașe, iar ANRE este o altă autoritate recunoscută pentru soldele peste medie ale angajaților săi. De altfel, cei doi vicepreședinți ai autorității au avut salarii de peste 700.000 lei în anul trecut.

Aici, singura categorie pe execuția bugetară unde apar trecute sporurile pentru angajați este cea cu „sporuri pentru vechime”. Sumele sunt considerabile, în condițiile în care în primele șapte luni ale acestui an ANRE a plătit salarii de bază în valoare de 56 milioane lei și sporuri de vechime în valoare de 10,5 milioane, adică aproape 20%. Trebuie spus că indemnizațiile conducerii sunt menționate separat, fiind plătite 1,5 milioane lei.

Dacă ne uităm pe execuția bugetară a anului trecut, vedem că ANRE a plătit salarii de bază în sumă de 93 milioane, și sporuri pentru vechime de 16,5 milioane. Valoarea indemnizațiilor de conducere plătite a fost de 3,6 milioane lei.

ANRE, execuție bugetară pe 2023

Sporuri mari plătite și în Justiție

Justiția este un alt domeniu cu salarii mari, fapt reflectat și în sporurile plătite de instituțiile din sistemul judiciar și instanțe. Zilele acestea, Ministerul Public a cerut Guvernului să-i aloce de la Fondul de rezervă alte 9 milioane de lei, bani pentru plata utilităților și a serviciilor de comunicație. Totuși, în primele șapte luni ale acestui an, PÎCCJ a plătit salarii de bază de 47 milioane lei, sporuri pentru condiții de muncă de 3,3 milioane și 6,8 milioane „alte sporuri”. Alte 8,1 milioane au fost „alte drepturi salariale în bani”. Practic, doar sporurile pe primele 7 luni depășesc 9 milioane lei, adică circa 20% din salariile de bază.

Situația a fost similară și anul trecut. În 2023, salariile de bază au fost de 73,9 milioane lei, sporurile pentru condițiile de muncă au însemnat 8,1 milioane, iar „alte sporuri” au totalizat și ele alte 7,3 milioane lei. La capitolul „alte drepturi salariale în bani” au fost cheltuiți 27 milioane lei.

În ceea ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care de anul trecut a devenit ordonator principal de credite și care anul trecut a primit 820 de milioane lei din Fondul de rezervă pentru plata salariilor din octombrie, noiembrie plus drepturile câștigate în instanță, a plătit și ea salarii de bază de 108 milioane în anul trecut.

Înalta Curte, execuție bugetară pe 2023

La această sumă s-au adăugat alte 30 de milioane lei, sporuri pentru condiții de muncă și „alte sporuri”, plus alte 89 de milioane, alte drepturi salariale. Practic, la Înalta Curte sporurile au ajuns în 2023 la aproape 30% din salariile de bază. Pe primele 7 luni ale anului, față de cele 71 milioane pentru salarii, s-au plătit 19,2 milioane lei, sporuri.

O situație similară a fost și la Consiliul Superior al Magistraturii. Pe anul trecut, la salarii de 64,5 milioane lei s-au plătit sporuri de 12,8 milioane lei, din nou un procent de aproape 20%. Situația este acută pe primele șapte luni ale anului, când la salarii de 45 milioane s-au plătit deja sporuri de 12,7 milioane lei – 4,4 mil. pentru condiții de muncă și alte 8,3 milioane, reprezentând „alte sporuri”.

Procentul este mai mult decât dublu față de alte domenii. Spre exemplu, la Ministerul Educației pe primele 7 luni ale anului au fost plătite salarii de bază de 34 milioane lei. Sporurile pentru condițiile de muncă au fost de 2,3 milioane, iar „alte sporuri” doar 278.000, adică nici măcar 10% din salarii.

Please follow and like us:
Pin Share