Inundații în Germania: cel puțin patru morți. Dunărea revărsată a închis uzina Audi din Ingolstadt | VIDEO

Inundații în Germania: cel puțin patru morți. Dunărea revărsată a închis uzina Audi din Ingolstadt | VIDEO

Cel puțin patru oameni au murit din cauza inundațiilor care au lovit sudul Germaniei, în urma ploilor abundente, informează BBC.

Printre victime se numără trei persoane găsite luni în subsoluri inundate. Duminică, un pompier a murit în timp ce încerca să salveze locuitorii blocați. Mii de persoane din landurile Bavaria și Baden-Württemberg și-au părăsit locuințele de când au început vineri ploile torențiale.

Cancelarul german Olaf Scholz, care a vizitat zonele afectate, a declarat că inundațiile au fost o reamintire a provocărilor critice de mediu.

„Nu putem neglija sarcina de a stopa schimbările climatice provocate de om”, a declarat el luni.

A rescue worker has died after heavy rain caused severe #flooding in southern #Germany. pic.twitter.com/NnlveQhsHT

— CGTN Europe (@CGTNEurope) June 2, 2024

În Schorndorf, la est de Stuttgart, în Baden-Württemberg, două cadavre, un bărbat și o femeie, au fost găsite într-un subsol, luni seară.

Unul dintre cele mai afectate orașe din Bavaria a fost Manching, la aproximativ 80 de kilometri nord de Munchen. Aproximativ 800 de persoane au fost evacuate după ce un baraj din apropiere s-a surpat.

În Schrobenhausen, mai la sud, cadavrul unei femei în vârstă de 43 de ani a fost găsit luni, într-un subsol.

Pompierul voluntar a murit după ce barca gonflabilă în care se afla el și un coleg s-a răsturnat în zonă.

Un alt voluntar este în continuare dat dispărut după ce barca sa s-a răsturnat, de asemenea, în weekend.

Constructorul auto Audi a suspendat producția la uzina sa bavareză din Ingolstadt din cauza inundațiilor provocate de Dunăre. Premierul bavarez Markus Soeder, care a fost alături de Scholz în vizita sa, a declarat: „Aici se întâmplă evenimente care nu s-au mai întâmplat niciodată.”

Aproximativ 20.000 de oameni sunt implicați în operațiunile de salvare din întregul stat. A fost declarată stare de urgență.

În regiunile inundate, circulația trenurilor este foarte dificilă, anunțat Deutsche Bahn, compania feroviară germană, potrivit AFP. Sunt așteptate anulări de trenuri și întârzieri, iar legătura feroviară între Munchen și Stuttgart, Würzburg și Nürnberg este întreruptă.

Serviciul meteorologic german a avertizat că vor mai fi ploi abundente în sudul și estul țării.

Germania a fost grav afectată de inundații, ultima dată, în 2021, când râurile ieșite din matcă au ucis 180 de oameni și au distrus sate întregi, apele luând cu ele poduri și drumuri.