Ioana Tufaru, gest de mulțumire pentru ajutorul financiar primit de la Gigi Becali: ”Am vrut neapărat”

Ioana Tufaru, gest de mulțumire pentru ajutorul financiar primit de la Gigi Becali: ”Am vrut neapărat”

Ioana Tufaru, gest de mulțumire pentru ajutorul financiar primit de la Gigi Becali. A vrut neapărat să facă acest lucru cu toate că latifundiarul din Pipera nu a putut să îi împlinească dorința pe care o avea în minte.

Ioana Tufaru, faptă neașteptată pentru sprijinul financiar oferit de Gigi Becali. Ce a făcut fiica regretatei Anda Călugăreanu

Ioana Tufaru, faptă neașteptată pentru sprijinul financiar oferit de Gigi Becali. Ce a făcut fiica regretatei Anda Călugăreanu în momentul în care a devenit mamă pentru prima oară. Are un băiat care a primit mai multe prenume.

Micuțul este strigat Luca, însă foarte puțină lume știe că are și prenumele cunoscutului om de afaceri, adică George. În felul acesta femeia a dorit să îi mulțumească latifundiarului pentru că i-a oferit o garsonieră drept adăpost.

În plus, afaceristul a ajutat-o mereu din umbră. Vreme de 9 ani a locuit într-un complex în care nu a plătit chirie, iar de puțină vreme a fost nevoită să se mute. În prezent, stă într-un apartament pe care dă aproape toată pensia.

„Inițial voiam ca pe fiul meu să îl cheme David, dar a devenit o modă și nu am mai vrut. I-am pus Luca pentru că am auzit o mămică când și-a strigat copilul și am vrut neapărat, Andrei pentru că mi-am dorit clar.

Am adăugat George drept mulțumire domnului Gigi Becali, pentru tot ce a făcut pentru noi. Ne-am dorit la vremea aia să ni-l boteze. El a fost aproape de noi din umbră”, a mărturisit Ioana Tufaru pentru wowbiz.ro.

Ioana Tufaru, legătură specială cu regretata sa mamă

Ioana Tufaru are o legătură specială cu regretata sa mamă, Anda Călugăreanu, care a încetat din viață la vârsta de numai 45 de ani. Renumita actriță a murit pe 15 august 1992, însă nu a fost uitată de români și de familia sa.

Unica sa fiică merge frecvent la cimitir, la locul de veci unde a fost înmormântată mama sa. Ultima oară a fost în toamna anului trecut, în octombrie, aproape de ziua de naștere a actriței. În plus, spune că teatrul reprezintă un loc în care simte apropierea de figura maternă.

„Mereu vorbesc cu ea. Nu mă duc foarte des pentru că e destul de departe, dar mi-am fixat să mă duc de patru ori pe an. De Crăciun, de Paște, de ziua ei de naștere și de 15 august, de Sfântă Mărie, când s-a prăpădit”, a mai spus Ioana Tufaru pentru aceeași sursă.