Iohannis, după alegeri: A fost multă dezbatere dacă această coaliție este bună pentru România sau nu. Am primit un răspuns chiar de la alegători

Iohannis, după alegeri: A fost multă dezbatere dacă această coaliție este bună pentru România sau nu. Am primit un răspuns chiar de la alegători

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că alegerile s-au desfăşurat foarte bine, chiar dacă au fost câteva incidente. Şeful statului a mai spus că a fost multă dezbatere în spaţiul public dacă este bună sau nu coaliţia PSD-PNL. El consideră că alegătorii au oferit răspunsul fiindcă au votat în proporţie de aproape 50% lista comună prezentată de cele două partide, relatează News.ro.

El a adăugat că a fost o idee bună comasarea localelor cu europarlamentarele „ dintr-un motiv democratic clar – alegerile sunt legitime, valide din punct de vedere democratic atunci când participă un număr mare de alegători”.

„După părerea mea, chiar dacă au fost câteva incidente, alegerile s-au desfăşurat foarte bine, iar rezultatele vorbesc de la sine. Vă amintiţi că a fost multă dezbatere în spaţiul public dacă această coaliţie este bună pentru România sau nu”, a declarat președintele Iohannis, întrebat marţi la Riga cum apreciază desfăşurarea alegerilor şi rezultatele lor.

„Cred că de data aceasta am primit un răspuns chiar de la alegători, care în proporţie de aproape 50% au votat lista comună prezentată de coaliţie şi este foarte corect aşa, după ce coaliţia a reuşit să ofere o guvernare care a permis României să treacă fără prea mare pagubă prin crizele care au pornit exact prin acest război purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, a continuat Iohannis.

Iohannis: „Comasarea, o decizie bună”

El a mai spus că a fost o decizie bună comasarea alegerilor pentru că a fost o participare de peste 50% şi asta oferă legitimitate alegerilor.

„Pe de altă parte, în ce priveşte alegerile locale, eu consider în continuare că a fost o decizie bună să fie aduse alegerile locale împreună cu alegerile europarlamentare dintr-un motiv democratic clar – alegerile sunt legitime, valide din punct de vedere democratic atunci când participă un număr mare de alegători şi faptul că aceste alegeri au fost puse împreună ne-au la o participare de peste 50%.

Deci, iată, putem să spunem că a fost pasul corect, iar comunităţile evident şi-au ales primarii, preşedinţii de consilii, consilierii pe care i-au crezut potriviţi pentru următorii patru ani”, a conchis Iohanis.

Ce spune Iohannis despre continuarea alianței PSD-PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, întrebat dacă ar trebui să continue alianţa PSD şi PNL la prezidenţiale şi parlamentare, că e o chestiune care trebuie lămurită în interiorul coaliţiei.

„Este aceasta o chestiune care trebuie lămurită în interiorul coaliţiei şi, chiar dacă aş avea o opinie în această chestiune, nu cred că ar fi corect să mi-o spun public”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat dacă ar trebui să existe o alianţă între PSD şi PNL şi la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, în contextul în care recent Marcel Ciolacu a precizat că PSD ar trebui să dea candidatul la prezidenţiale.

Preşedintele social-democraţilor Marcel Ciolacu nu a exclus posibilitatea ca PSD şi PNL să aibă candidat comun la prezidenţiale şi listă comună la alegerile parlamentare, însă „PSD momentan a câştigat alegerile” şi „este foarte puţin probabil ca PSD să renunţe la candidat, ţinând cont că chiar le-a câştigat”.

FOTO: Hepta