Ionuț Stroe, PNL: ”E limpede că în turul al doilea nu pot ajunge decât candidaţii PNL şi PSD”

Ionuț Stroe, PNL: ”E limpede că în turul al doilea nu pot ajunge decât candidaţii PNL şi PSD”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, joi, că este limpede că în turul doi al alegerilor prezidențiale ”nu pot ajunge decât candidaţii PNL şi PSD”.

”E limpede că în turul al doilea nu pot ajunge decât candidaţii PNL şi PSD”

”Dacă privim cu pragmatism ecuaţia alegerilor prezidenţiale, este limpede că în turul al doilea nu pot ajunge decât candidaţii PNL şi PSD.

Aşa a fost la toate alegerile prezidenţiale de până acum şi asta ne confirmă şi sondajul CURS”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuț Stroe este de părere că atât candidații partidelor mici, cât și cei independenți ”nu au nicio şansă, pentru că alegerile prezidenţiale sunt în primul rând o competiţie între partide şi apoi o competiţie între persoane”.

Potrivit liberalului, dacă un candidat la cea mai importantă funcție în stat nu reprezintă niciun curent politic, este imposibil să transforme favorabilitatea în voturi.

”Istoria ne confirmă acest lucru – niciun independent nu a luat vreodată mai mult de 10%”, a mai spus Ionuţ Stroe.

Conform celui mai recent sondaj realizat de CURS, posibilitatea ca turul doi al prezidenţialelor în care cea mai înaltă funcţie în stat va fi disputată de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă este una extrem de mare.

Datele sondajului arată că Marcel Ciolacu ar fi votat de 30% dintre alegători, Nicolae Ciucă de 20%, locul al treilea  revenindu-i lui Mircea Geoană cu 17%.

Pe de altă parte, un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, îl clasează pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, pe primul loc atât în turul unu al alegerilor, cât și în turul doi.

Sondajul de opinie arată că, dacă Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană ar ajunge în turul doi al alegerilor rezidențiale, 63.7% dintre respondenţi ar vota cu actualul secretar adjunct al NATO, iar 36.3% dintre ei ar vota cu președintele PSD.

Totodată, dacă în turul doi al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, 63.7% dintre respondenți l-ar vota pe Mircea Geoană, iar 36.3% dintre ei l-ar vota pe liderul liberal.