Ipostază rară cu Mugur Mihăescu în satul natal. Ce a descoperit la Sadova: „Vă arăt copilăria mea, unde a fost casa lui Leana”

Ipostază rară cu Mugur Mihăescu în satul natal. Ce a descoperit la Sadova: „Vă arăt copilăria mea, unde a fost casa lui Leana”

Mugur Mihăescu a atras atenția cu cea mai recentă ipostază în care a apărut. Actorul a ajuns în satul natal, la Sadova, în Dolj, acolo unde a arătat casa în care locuia Leana, cea care l-a inspirat pentru serialul lui de succes de la TV, „Leana și Costel”.

În vârstă de 56 de ani, Mugur Mihăescu și-a petrecut copilăria în Sadova, în Dolj, acolo unde a revenit acum. Înainte să devină un actor cunoscut și să aibă mare succes cu proiectul „Vacanța Mare”, el a crescut departe de luxul de la oraș.

Mergea doi kilometri pe zi pentru a ajunge la școală, în drum având-o pe Leana, care l-a inspirat să creeze serialul care i-a adus succesul în televiziune. S-a filmat acum în fața casei unde aceasta locuia și a făcut mai multe dezvăluiri.

Mugur Mihăescu: „E un singur lucru pe care nu l-ați știut despre mine! Secretul vieții mele!”

„E un singur lucru pe care nu l-ați știut despre mine! Vi-l spun acum! Secretul vieții mele! Habar nu l-ați avut! Vreți să vă arăt copilăria mea, unde a fost casa lui Leana? Uite, frate, sunt la Sadova, și în spatele meu e casa lui Leana.

Colo, pe dealul ăla, stătea alde fii-sa, la care țipa ea, făcea: Fir-ai a dracu, dă-te jos de acolo! Pe uliță acolo, peste pârâu, veneam eu. În fiecare zi băteam doi kilometri jumătate la școală, pe jos. Și dacă v-ați întrebat vreodată de unde am avut inspirație, ete, de la casa asta”, a spus Mugur Mihăescu într-o filmare pe rețelele de socializare.

În imagini se observă o casă sărăcăcioasă, din cărămidă, cu acoperișul afectat. Nici gardul de la poartă nu e complet.

Mugur Mihăescu se trage dintr-o familie de dascăli. Atât bunicii, cât și părinții au inițiat în tainele cunoașterii numeroase generații de elevi. Drept recunoștință, strada școlii din Sadova poartă numele mamei lui Mugur Mihăescu.

În urmă cu ani de zile, el a mers la școala din Sadova în care au fost dascăli bunicii și părinții lui. „Mama și-a câștigat nemurirea… a școlit toată lumea de aici. A fost dascălul ăla adevărat, care a făcut oameni, a modelat lutul. E normal să fiu emoționat, să am lacrimi în ochi”, spunea acesta.

Numele satului din care provin Leana și Costel, personajele atât de îndrăgite de publicul românesc, a fost inspirat din viața satului în care Mugur Mihăescu și-a trăit primii ani din viață.

Mugur Mihăescu, despre banii câștigați în perioada „Vacanța Mare”

Mugur Mihăescu și-a început cariera în 1988, odată cu grupul de umor „Vacanța Mare”. Împreună cu trupa a susținut spectacole în diverse locuri din România, iar din anul 1999, „Vacanța Mare” a început să facă emisiuni pentru PRO TV cu „Pastila Timpului”. În anii 2001-2002, „Vacanța Mare” avea un public TV de peste 2,2 milioane. La începutul anului 2007, grupul „Vacanța Mare” s-a mutat de la PRO TV la Kanal D, cu o primă de instalare de 300.000 de euro, însă contractul a încetat în aprilie 2009.

Invitat la podcastul „Acasă la Măruță”, Mugur Mihăescu a dezvăluit că a primit banii de la Kanal D încă de la început. Actorul mărturisește că a câștigat foarte bine la PRO TV, însă cineva din interior l-a învățat cum se fac banii, de fapt, din publicitate. Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu aveau același salariu. „Am avut primul Lamborghini din România. (…)

Problema nu este cât am câștigat la PRO TV, ci ce putere de cumpărare aveau atunci. Ne dădeau bani mulți. Dacă eram plătiți în funcție de câtă publicitate era… ar fi trebuit să fim plătiți triplu. Ne-am negociat. După prima jumătate de an am avut un prieten acolo, care m-a învățat tot ce înseamnă publicitate în televiziune. Când m-am dus la Sârbu să negociez al doilea sezon, el a zis «Cine te-a învățat?». «Nu contează cine m-a învățat, contează că voi vreți să mă jecmăniți pe mine». «Da, se vede că ai învățat ceva televiziune.».

Și acum, el este convins că cineva m-a învățat și așa este. Cineva din interior m-a învățat exact cât se vinde, cum se vinde, câți bani facem și câți bani am adus. Am adus 100 de milioane de euro în 8 ani de «Vacanța Mare». Atât am adus din publicitate. Toată publicitatea se vinde la PRO TV și se mai vindea o bucățică la Antenă. (…) Nu o să spun niciodată cât am câștigat. Era vorba de puterea de cumpărare. Eu și Radu luam același salariu, iar restul erau subcontract cu noi”.