ÎPS Teodosie va face din nou, astăzi, rugăciuni pentru ploaie, la Năvodari

ÎPS Teodosie va face din nou, astăzi, rugăciuni pentru ploaie, la Năvodari

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va citi un nou rând de rugăciuni pentru ploaie joi, 25 iulie, începând cu ora 11.00, la Năvodari. Aproape jumătate din țară se află sub avertizări de ploi și furtuni, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Mâine (n.r.: joi), 25 iulie, de la ora 11.00, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va rosti rugăciunile pentru încetarea secetei la Năvodari, zona Sibioara“, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului pe pagina de Facebook.

Arhiepiscopul Tomisului a făcut, sâmbătă, 20 iulie, rugăciuni pentru ploaie pe un câmp din judeţul Constanţa.

ÎPS Teodosie, a oficiat, sâmbătă, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ilie, din apropierea localităţii Istria, urmată de slujba de parastas pentru părintele Ioil, fostul stareţ al mănăstirii.

Apoi, Arhiepiscopul Tomisului a citit rugăciuni de ploaie pe câmpul din apropierea Mănăstirii Istria.

„Dăruieşte ploaie liniştită, trecând cu vederea greşelile noastre. Trimite ploile tale peste locurile cele lipsite care au trebuinţă. Veseleşte faţa pământului pentru săracii poporului tău, pentru prunci, pentru animale, pentru toate celelalte căci de la tine aşteaptă să le dai lor hrană la vreme potrivită. Doamne Dumnezeule atotştiutorului care ridici nori de la marginea pământului, care ai făcut curgerile spre ploaie, care scoţi vânturile din vistieriile tale, cel care chemi apa mării şi o verşi peste faţa a tot pământul, ţie ne rugăm şi cu umilinţă, cădem înaintea ta, mărturisind păcatele noastre şi cerând de la tine mila cea bogată, deschide stăvilarele cerului, porunceşte norilor să dea ploaie, îndură-te de toate cele de pe pământul tău, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân, de robii şi roabele tale, fii şi de fiice, de toate animalele pământului şi fă să crească pâine de mâncare pentru noi şi iarbă pentru animale”, a afirmat ÎPS Teodosie în rugăciunile sale.

În urmă cu două zile au fost înălțate rugăciuni pentru ploaie de către ÎPS Teodosie la Mânăstirea Sfânta Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.

FOTO: Facebook

  

  

Please follow and like us:
Pin Share