Israelul susţine că a eliminat 500 de luptători Hamas din Rafah și „zeci de guri de tuneluri” situate pe „Coridorul Philadelphia”

Israelul susţine că a eliminat 500 de luptători Hamas din Rafah și „zeci de guri de tuneluri” situate pe „Coridorul Philadelphia”

Peste 500 de luptători Hamas au fost eliminați în oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, a anunțat, luni, armata israeliană, care la începutul lunii mai a lansat o operaţiune militară criticată pe scară largă de comunitatea internaţională, relatează EFE, citată de Agepres.

Astfel, două din cele patru batalioane Hamas din oraş au fost practic desfiinţate, în timp ce celelalte două sunt „la un nivel operaţional scăzut”, arată forţele armate.

De asemenea, în timpul operaţiunilor în sudul enclavei, soldaţii israelieni au distrus „zeci de guri de tuneluri şi două tuneluri cu o lungime de peste un kilometru”.

Totodată, militarii au identificat 230 de guri de tuneluri şi aproximativ 20 de kilometri de pasaje subterane.

Conform unui comunicat al armatei, multe dintre aceste intrări în tuneluri erau situate în aşa-numitul „Coridor Philadelphia”, care se întinde de-a lungul graniţei cu Egiptul şi care a fost preluat sub control de forţele israeliene la sfârşitul lunii mai.

Israelul a precizat că Hamas a folosit aceste intrări pentru a aduce arme în Fâşia Gaza.

Presa israelienă de luni relatează că, în termen de două săptămâni, conform uneei estimări a autorităților, armata va deţine controlul asupra întregului oraș Rafah, de unde au fugit peste un milion de civili, cei mai mulţi dintre ei venind aici din alte părţi ale Fâşiei Gaza din cauza războiului.

Operaţiunea militară israeliană în sudul enclavei a dus, de asemenea, la închiderea punctului de control de la frontiera cu Egiptul, prin care trecea o mare parte din ajutorul umanitar.

La rândul său, Hamas a afirmat că forţele israeliene ar fi dat foc părţii palestiniene a punctului de trecere pentru a face imposibilă utilizarea acestuia, ceea ce, potrivit grupării, ar constitui „crimă de război”, arată agenţia de presă citată.

FOTO: Profimedia