Iunie, luna recordurilor. Cele mai mari temperaturi înregistrate în România, în prima lună de vară

Iunie, luna recordurilor. Cele mai mari temperaturi înregistrate în România, în prima lună de vară

Cea mai caldă zi de iunie în România a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938, când temperatura a urcat la 42 grade Celsius. La polul opus, temperatura minimă absolută a primei luni de vară este minus 12 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939, relatează Agerpres.

„În perioadele calde, nu de puţine ori, valorile termice urcă după-amiaza la peste 30 grade Celsius, iar în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele de ploaie pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare. Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, prin advecţiile de aer umed oceanic pe care le determină. La contactul dintre această masă de aer umed şi aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre se produc, uneori, precipitaţii deosebit de abundente”, potrivit caracterizării climatice publicate recent de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2023) depăşeşte 20 grade în Câmpia Română, vestul Banatului, în sudul şi estul Podişului Moldovei şi în zonele joase din Dobrogea.

Valori medii între 18 şi 20 grade sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureşului, Podişului Moldovei şi zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia.

În restul teritoriului, cu excepţia zonelor montane, temperaturile medii lunare se menţin între 16 şi 18 grade.

În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 şi 1 6 grade. La altitudini de peste 1700 m, mediile de temperatură sunt între 6 şi 8 grade şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2500 m altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 grade.

Temperatura maximă absolută a lunii iunie, la Bucureşti, este de 40,3 grade, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918.

În topul anilor cu cele mai calde luni iunie se află 2022, 2019, 2012, 2007, 2003, 1964 etc.

Pe de altă parte, la Bucureşti, minima absolută a lunii iunie este 4,2 grade, înregistrată în data de 3 iunie 1918, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret.

În topul anilor cu cele mai reci luni iunie se află: 1989, 1985, 1984, 1976, 1974, 1966 etc.

Cea mai bogată în precipitații

Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului. Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2023) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei.

Acestea sunt cuprinse între 50-75 mm în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, şi local, în Transilvania.

Precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75-100 mm în zonele de deal şi podiş din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Crişana.

În zonele subcarpatice şi cele montane joase, precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100-125 mm. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 150 mm.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 mm, la Bâlea-Lac, în anul 2011.

La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iunie este de 297,9 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1897.

În topul anilor cu cele mai ploioase luni iunie se află: 2020, 2018, 2010, 1974, 1969 etc.

Totodată, în topul anilor cu cele mai secetoase luni iunie se regăsesc: 2022, 2003, 2000, 1987, 1968.