Ivan Patzaichin, ”omul cu rădăcini în ape”, la JO de la Paris

Ivan Patzaichin, ”omul cu rădăcini în ape”, la JO de la Paris

Ivan Patzaichin ajunge, printr-un  documentar, la JO de la Paris. Va avea o proiecţie specială, după premiera naţională, de la sfâșitul lui iulie, de la TVR 1, o incursiune  a unui destin de excepție.

Filmul biografic regizat de Ana Preda urmărește transformarea unui adolescent din Mila 23, sat de pescari din Delta Dunării, în multiplul campion care a urcat de 30 de ori pe podiumurile competiţiilor internaționale, participant la cinci ediţii ale JO şi câştigător a şapte medalii olimpice.

Imagini inedite din Arhiva TVR spun cine a fost „cel mai iubit dintre pământeni”.

Retrospectivă a unei cariere magistrale de cvadruplu campion olimpic, documentarul îl urmărește pe Ivan Patzaichin și după retragerea din viața sportivă, pentru că, nu, nu și-a uitat propriile rădăcini și a făcut în așa fel să întoarcă ceva acelor oameni din mijlocul cărora a plecat.

În ultimii zece ani din viața sa au fost dedicați acestei „datorii” pe care voia s-o onoreze.

Filmul „IVAN, omul cu rădăcini în ape” a fost în premieră la TVR 1, în 25 iulie, ora 21.00, iar la Paris, va putea fi urmărit într-o proiecţie specială, în cadrul Jocurilor Olimpice, pe 9 august.

The post Ivan Patzaichin, ”omul cu rădăcini în ape”, la JO de la Paris appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share