Joe Biden acordă un interviu considerat crucial pentru viitorul său politic, după prestația din dezbaterea cu Donald Trump

Joe Biden acordă un interviu considerat crucial pentru viitorul său politic, după prestația din dezbaterea cu Donald Trump

Președintele american Joe Biden va fi intervievat vineri de jurnalistul şi prezentatorul postului ABC News George Stephanopoulos, în timpul unei deplasări de campanie în Wisconsin. Despre discuția, care nu va fi transmisă în direct, se crede că ar putea determina viitorul parcurs politic al democratului, după prestația slabă de săptămâna trecută, din confruntarea cu adversarul său, Donald Trump, relatează AFP, citată de News.ro.

„Dacă reuşeşte, nu înseamnă că va fi salvat, dar dacă eşuează, candidatura sa pentru un al doilea mandat va atârna de un fir de aţă”, notează jurnaliștii de la AFP despre importanța felului în care se va prezenta președintele în cadrul interviului.

Prestația lui Joe Biden din confruntarea din 27 iunie cu Donald Trump a fost catalogată drept „dezastruoasă”, actualul președinte american fiind răgușit, părând confunz și având momente de blocaj.

De atunci, Biden nu a mai fost văzut vorbind liber în public, iar interviul de vineri este considerat unul riscant în acest context, deși va fi înregistrat.

ABC News plănuise inițial să difuzeze câteva extrase din interviu vineri, apoi altele sâmbătă și să transmită diminică discuția integrală. Între timp, postul de american de televiziune a decis să transmită integral interviul vineri seară, la ora locală 20.00 (sâmbătă, ora 3.00, ora României).

Jurnalistul care îl va intervieva pe Biden, George Stephanopoulos, a lucrat cu fostul președinte democrat Bill Clinton, fiind unul dintre consilierii lui cei mai apropiați în perioada primului său mandat la Casa Albă.

După dezbaterea cu Donald Trump, în rândul democraților au apărut îngrijorări în legătură cu capacitatea lui Joe Biden de a face față cursei prezidențiale și unui eventual al doilea mandat, astfel că se discută despre posibila sa înlocuire.

Încercând că tempereze situația, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a sugerat ca Biden să acorde unul sau chiar două interviuri de profil înalt, în timp ce alți susținători ai președintelui au propus organizarea unei conferințe de presă.

Joe Biden a promis că va susţine o conferinţă de presă săptămâna viitoare, când este programat summitul NATO, însă detaliile acesteia nu au fost încă anunțate public.

Foto: Profimedia

  

  

Please follow and like us:
Pin Share